TVR a încheiat a doua sesiune a concursurilor de proiecte manageriale

TVR a încheiat a doua sesiune a concursurilor de proiecte manageriale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv).
Economica.net - Dum, 18 aug. 2013, 06:00
TVR a încheiat a doua sesiune a concursurilor de proiecte manageriale

Astfel, Irina Radu ocupă funcţia de coordonator cu atribuţii de Director Programe, iar conducerea canalelor TVR este asigurată de către Gabriel Gherghescu – coordonator cu atribuţii de Director TVR 1, Liana Săndulescu – coordonator cu atribuţii de Director TVR 2, Beatrice Comănescu – coordonator cu atribuţii de Director TVR Internaţional, Răzvan Bucuroiu – coordonator cu atribuţii de Director TVR 3 Secretariat Studiouri Teritoriale.

Producătorii executivi ai canalelor TVR sunt Alina Amza – coordonator cu atribuţii de Producător Executiv TVR 1 şi Răzvan Nicolescu – coordonator cu atribuţii de Producător Executiv TVR 2.

Totodată, pentru studiourile teritoriale sunt desemnaţi câştigători Carmen Olaru – coordonator cu atribuţii de Director Studioul TVR Iaşi, Dietlinde Dinesz – coordonator cu atribuţii de Director Studioul TVR Timişoara, Anca Dindirică – coordonator cu atribuţii de Director Studioul TVR Craiova, Cristian Georgescu – coordonator cu atribuţii de Director Studioul TVR Târgu-Mureş şi Romeo Couţi – coordonator cu atribuţii de Director Studioul TVR Cluj.

Liviu Nicolescu este desemnat, prin concurs, coordonator cu atribuţii de Director Studiouri Centrale, iar Horia Eusebiu Cazan coordonator cu atribuţii de Director Tehnico-Administrativ.

Ion Roşioru a câştigat concursul pentru funcţia de coordonator cu atribuţii de Director Cabinet PDG, iar Cristian Bogdan Acatrinei pentru funcţia de coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Comunicare şi Relaţii Internaţionale, Relaţii Publice şi Protocol.

De asemenea, Diana Zaluţchi este desemnată coordonator cu atribuţii de Director Marketing şi Vânzări, Andreea Bălan – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Vânzări, Parteneriate, Online şi Mihaela Berinde – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Marketing, Relaţii Publice şi Evenimente Speciale.

Laura Mira Neagu a câştigat concursul pentru funcţia de coordonator cu atribuţii de Şef Resurse de Producţie, Laurenţiu Oprea – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Drepturi de Autor, iar Irina Lazăr Negraru – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Arhivă Media şi Documentare.

Mihaela Mitran deţine funcţia de coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Selecţie Film, Mădălina Ionescu – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Colectiv Online, iar Anca Antonov – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Digital Workflow.

În cadrul Direcţiei Economice, Aurelian Linţoiu a câştigat concursul pentru funcţia de coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Bugete Interne, Emilia Leahu – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Taxa TV, Liliana Potecă – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Contabilitate, iar Ioana Silea – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Financiar.

În urma concursului, următoarele posturi nu au fost ocupate: coordonator cu atribuţii de Contabil Şef, coordonator cu atribuţii de Director Producţie Artistică, coordonator cu atribuţii de Producător Executiv TVR 3 Secretariat Studiouri Teritoriale, coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Analiză şi Strategie Programe, coordonator cu atribuţii de Producător Executiv TVR Internaţional, coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Imagine. Pentru aceste structuri, vor fi numiţi conducători interimari, urmând ca în perioada următoare să fie organizate concursuri pentru ocuparea posturilor.

Concursurile au fost organizate de SRTv în conformitate cu Regulamentul privind selecţia managerilor şi evaluarea managementului executiv în cadrul Societăţii Române de Televiziune, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie (HCA) nr. 55/2013, cu HCA nr. 76/2013, HCA nr. 78/2013, HCA nr. 79/2013 şi HCA nr. 83/2013.

În prezent, în TVR sunt în derulare concursurile din cadrul sesiunii a treia.

Pe data de 9 august, TVR a încheiat prima sesiune a concursurilor de proiecte manageriale. Conform unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, Cristian Zgabercea va fi coordonator cu atribuţii de Producător General, Iulian Terciu – coordonator cu atribuţii de Director Resurse Umane, Mihaela Botea – coordonator cu atribuţii de Director Economic, Demeter Andras Istvan – coordonator cu atribuţii de Director Casa de Producţie, Mărioara Dudu – coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Achiziţii, Claudiu Lukacsi (Claudiu Lucaci) – coordonator cu atribuţii de Director Ştiri, iar Ioana Cătălina Popescu – coordonator cu atribuţii de Producător Executiv Ştiri.

În fapt, odată cu finalizarea primei sesiuni a concursurilor de proiecte manageriale, persoanele desemnate câştigătoare au devenit „directori plini”, după cum au declarat surse din TVR, pentru MEDIAFAX. Totodată, în cazul persoanelor anunţate câştigătoare de către TVR, s-a finalizat perioada în care se puteau depune contestaţii.

Pe de altă parte, surse din Televiziunea Română au declarat, pe 7 august, că Irina Radu, Liana Săndulescu şi Claudiu Lucaci se numără printre directorii din Societatea Română de Televiziune care au fost selectaţi în urma unor concursuri organizate în această perioadă în Televiziunea Română.

Astfel, în urma concursului desfăşurat, TVR 1 va fi condus de Gabriel Gherghescu, TVR 2 – de Liana Săndulescu, TVR 3 – de Răzvan Bucuroiu şi TVR Internaţional – de Beatrice Comănescu.

Aceştia au susţinut, miercuri, interviurile în faţa comisiilor de concurs, ei fiind desemnaţi câştigători ai concursurilor organizate pentru ocuparea respectivelor funcţii, potrivit surselor citate.

De asemenea, tot miercuri, Irina Radu a fost desemnată câştigătoare a concursului organizat pentru funcţia de director al Direcţiei Programe din TVR.

Totodată, în urmă cu o săptămână, Claudiu Lucaci a fost desemnat câştigător al concursului organizat pentru ocuparea funcţiei de director al Direcţiei Ştiri, în timp ce Cristian Zgabercea a fost desemnat câştigător al concursului organizat pentru funcţia de producător general al TVR.

Câştigătorii concursurilor sunt anunţaţi treptat, după finalizarea perioadei de contestaţii, care se poate întinde în anumite cazuri până la sfârşitul lunii august, au mai spus sursele citate.

Gabriel Gherghescu, Liana Săndulescu, Răzvan Bucuroiu, Beatrice Comănescu, Irina Radu, Claudiu Lucaci şi Cristian Zgabercea au făcut parte, de la 1 februarie 2013, din noua echipă de manageri din Societatea Română de Televiziune, aceştia fiind numiţi la momentul respectiv în funcţii de Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR.

Odată cu finalizarea acestor concursuri organizate în TVR, toţi aceştia devin „directori plini”.

Regulamentul privind selecţia managerilor şi evaluarea managementului executiv în cadrul SRTv a fost aprobat prin Hotărârea nr. 55/2013 a Consiliului de Administraţie al TVR.

Pe de altă parte, pe 28 iulie, Ada Meseşan, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, a solicitat organizarea unei şedinţe extraordinare a forului, în data de 30 iulie, având în vedere „practica” folosită în procedura de selecţie a managerilor din televiziunea publică.

„Motivul este evident: batjocura faţă de angajaţii instituţiei şi dispreţul faţă de toate regulamentele şi procedurile la care s-au pretat cei care s-au erijat în organizatori şi coordonatori ai concursurilor pentru funcţiile de manageri ai TVR. Este inadmisibil că, nici la această oră, nu s-au făcut publice în TVR persoanele care şi-au depus proiectele pentru funcţiile de manageri (un exemplu scandalos îl reprezintă cel privind selecţia pentru funcţia de director al Ştirilor TVR), deşi, tot la această oră, o comisie recurge la selecţia dosarelor care intră în concurs! Precizez că niciodată în istoria TVR nu s-a mai înregistrat o astfel de practică”, se arăta într-o solicitare a Adei Meseşan către membrii CA ai TVR, remisă şi agenţiei de presă MEDIAFAX.

Ada Meseşan a spus că a refuzat public să facă parte din comisiile de selecţie şi de concurs pentru ocuparea funcţiilor de manager.

Unul dintre motivele invocate de Meseşan pentru refuzul său de a participa la şedinţele comisiilor a fost acela că, „prin procedurile prezentate în şedinţele CA de către conducerea executivă a TVR, selecţia de proiecte şi concursul indicau procedura asumată tacit de majoritatea conducerii, respectiv, «câştigarea funcţiei, cu dedicaţie»”.

Al doilea motiv invocat de Meseşan a fost că „prezenţa membrilor CA în comisiile în cauză, solicitată cu insistenţă de conducerea executivă a TVR , dincolo de acuzaţia posibilă de imixtiune politică care putea fi folosită în momentele critice, reprezenta, de fapt, o atragere a colegilor mei la frauda care, iată, se petrece în aceste zile în TVR”. Ada Meseşan a mai afirmat că nu este „întâmplător” că o parte din membrii CA care au participat la şedinţele comisiilor de examinare au luat decizia de a se retrage „în momentul în care suspiciunile lor au căpătat caracterul unor evidenţe”.

De cealaltă parte, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, a declarat, pe 29 iulie, pentru MEDIAFAX, că selecţia managerilor în TVR este legală şi a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al instituţiei. „Membrii CA au aprobat succesiv în patru şedinţe de CA procedurile, reglementările, regulamentul selecţiei managerilor în televiziune”, a spus Claudiu Săftoiu.

El a precizat că, având în vedere că TVR a trecut printr-o perioadă de restructurare, CA al SRTv a decis „să se dea şanse profesioniştilor din TVR” să concureze pentru posturile de directori plini ai Comitetului Director, pentru o perioadă de doi şi trei ani.

„De asemenea, s-a convenit ca această selecţie a managerilor să se facă până la sfârşitul verii, pentru că deja suntem în perioada de prelungire a mandatelor de directori interimari, a celor care de la 1 februarie au preluat funcţiile de middle management în Televiziunea Română. De aceea, trebuie spus că votul suveran al CA confirmă legalitatea selecţiei managerilor şi a concursului managerilor în televiziunea publică”, a spus Claudiu Săftoiu.

El a precizat că regulamentul acestui concurs a fost anunţat pe intranetul televiziunii publice. „S-au făcut toţi paşii procedurali obligatorii, în aşa fel încât, de o lună şi jumătate, cei care au dorit să îşi propună proiecte de management în Televiziunea Română au avut această posibilitate”, a spus Claudiu Săftoiu.

Săftoiu a subliniat că toate aceste lucruri „au fost votate pas cu pas, cu majoritate, în Consiliul de Administraţie”. „Dacă, în momentul acesta, într-o formă sau alta, se invalidează aceste hotărâri de dinainte luate în CA, se pune în pericol însăşi consecvenţa hotărârilor CA din ultima vreme. Astăzi s-au constituit deja comisiile care s-au organizat pentru secţiunea 1 şi 2 în cadrul concursurilor, mâine şi poimâine au loc deja primele evaluări, examene şi interviuri. Aşa că suntem cu procesul în plină desfăşurare. Sperăm ca până la 1 septembrie toate examenele referitoare la selecţia managerilor în televiziunea publică să fie finalizate, pentru a intra cu noua echipă statuată, legiferată şi aprobată prin concurs”, a mai spus atunci Săftoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...