TVR transmite primele meciuri play-off ale Ligii Campionilor, pe 20 şi 27 august

Economica.net
19 08. 2013
liga_campionilor_42724100_04482100_23436100

Astfel, în prima manşă a play-off-ului UEFA Champions League, pe care TVR o transmite marţi, de la ora 21.40, competiţia pune faţă în faţă echipele Olympique Lyon (Franţa) şi Real Sociedad de Fútbol (Spania), meciul contând pentru calificarea în grupele UEFA Champions League. Deşi în 2004 a ajuns să retrogradeze în grupa a doua a fotbalului spaniol, Real Sociedad a început să-şi revină şi din 2010 urcă în prima grupa spaniolă, iar la finalul campionatului 2012-1013 ajunge pe locul al patrulea. Celaltă echipă, Olympique Lyon, a câştigat şapte ani la rând campionatul Franţei (2002-2008), iar anul trecut a terminat pe locul 3.

Comentariul partidei Olympique Lyon – Real Sociedad va fi asigurat de Marian Olaianos.

Totodată, pe 27 august, emoţiile românilor vor creşte pentru că manşa retur aduce în lumina reflectoarelor o echipă românească – Steaua Bucureşti, care întâlneşte în Polonia echipa Legia Varşovia.

Ambele partide vor fi precedate de „Studio UEFA Champions League”, începând cu ora 21.00, prezentat de Tudor Furdui, care, împreună cu invitaţii lui, va aduce telespectatorilor ultimele detalii despre echipele din competiţie, familiarizându-i cu atmosfera dinaintea meciurilor.