Şeful TVR: „Trebuie să ne mutăm în câmp”. Terenul din Dorobanţi ar deveni cel mai fierbinte punct imobiliar al României

Economica.net
31 07. 2015
cu_catalin_apostol_la_tvr_4_20790900

Directorul TVR, Stelian Tănase, vrea ca televiziunea publică să îşi mute sediul unde activează în altă parte, „ în aer liber, pe câmp, lângă Bucureşti, o nouă televiziune, un nou sediu”, pentru că actualul amplasament ar trimite cu gândul la comunism, a precizat acesta într-un interviu dat chiar la TVR. Dacă această decizie va deveni realitate, actualul teren din Bucureşti, lângă piaţa Charles de Gaulle, va deveni miza uneia dintre cele mai mari afaceri imobiliare din România, poate chiar cea mai mare, având în vedere dimensiunile terenului unde activează TVR şi preţul zonei. Afacerea potenţială s-ar putea ridica la 240 de milioane de euro, potrivit calculelor ECONOMICA.NET, atât cât încasează TVR în doi ani de activitate.

„Trebuie să deschidem un nou TVR, toate activele să le trecem acolo, si să construim o televiziune ca în anul 2015. TVR cum e ea acum, are rădăcini în anii 50. Se simte că această televiziune vine din comunism. Turnul televiziunii e mai rău decât Casa Scânteii. Trebuie construită o nouă televiziune, nu vreau să închid televiziunea, dar soluţia mai viabilă ar fi să construim una nouă”, a spus directorul TVR.

Televiziunea publică funcţionează acum la adresa din Calea Dorobanţi 191. Aici dispune de un teren de 68.000 de metri pătraţi, cu turnul TVR, parcări şi dependinţe, într-o zonă numai cu ambasade, clădiri de birouri categoria lux, imediat lângă cartierul Primăverii, cel mai bine cotat din toată România. Metrul pătrat de teren costă aici, potrivit unui raport Immopedia întocmit chiar azi, între 3.000 şi 3.500 de euro pe metrul pătrat. Preţul unui metru pătrat din terenul TVR ar putea fi chiar mai mare , având în vedere suprafaţa de mari dimensiuni, pretabilă unei dezvoltări imobiliare de amploare, dar şi ieşirea la două străzi principale, Calea Dorobanţi şi Emil Pangratti. Oricum, luând în calcul un preţ mediu de 3.500 de euro pe metrul pătrat, avem un preţ potenţial pentru terenul TVR de 238 de milioane de euro, nemaipunând la socoteală valoarea turnului de birouri, ceea ce ar presupune cea mai mare tranzacţie imobiliară din România pentru un teren.

TVR este în pragul insolvenţei, având datorii de circa 700 de milioane de lei, doar jumătate din preţul estimativ al terenului pe care stă. Recent, ANAF a poprit conturile insituţiei pentru o datorie restantă de 10 milioane de lei, apoi le-a deblocat după ce televiziunea a virat banii necesari. Pentru depăşirea situaţia financiare critice, televiziunea publică a trecut inclusiv la disponibilizări de personal şi la taieri de salariu. Potrivit lui Tănase, pentru salvarea TVR, bugetul de stat ar trebui să preia datoriile, iar activele viabile ar urma să treacă pe o nouă firmă, curată.

În TVR lucrează circa 3.000 de angajaţi. Anul trecut, televiziunea a avut încasări de 120 de milioane de euro.