Twitter a vândut accesul la date ale utilizatorilor unui cercetător care avea legătură cu Cambridge Analytica

Twitter a vândut accesul la date publice ale utilizatorilor unui profesor al Universităţii Cambridge care a obţinut şi informaţii aparţinând unor milioane de utilizatori ai Facebook, transferate ulterior firmei de consultanţă Cambridge Analytica fără consimţământul acestora, transmite Bloomberg, citată de News.ro
Economica.net - lun, 30 apr. 2018, 06:57
Twitter a vândut accesul la date ale utilizatorilor unui cercetător care avea legătură cu Cambridge Analytica

Aleksandr Kogan, creatorul unui test de personalitate pe Facebook pentru colectarea de informaţii folosite ulterior de către Cambridge Analytica, a înfiinţat propria sa companie, Global Science Research (GSR). Firma respectivă a obţinut, timp de o zi, în 2015, accesul la un volum mare de date publice de pe Twitter, dintr-o perioadă de mai multe luni.

”În 2015, GSR a avut o singură dată acces la un eşantion aleatoriu de tweet-uri publice, dintr-o perioadă de cinci luni, respectiv decembrie 2014-aprilie 2015. Pr baza informaţiilor recente, am efectuat propria noastră verificare internă şi nu am găsit niciun acces la date private ale persoanelor care folosesc Twitter”, a explicat Twitter pentru Bloomberg.

Twitter a eliminat Cambridge Analytica şi entităţile afiliate acesteia din rândul furnizorilor de publicitate. Compania a precizat că GSR a plătit pentru accesul la date, fără să ofere alte informaţii.

Twitter oferă unor companii, dezvoltatori şi utilizatori accesul la date publice, prin intermendiul unui soft (API – application programming interfaces) care solicită şi oferă informaţii. Compania vinde datele unor organizaţii, care deseori le folosesc pentru analizarea unor evenimente, sentimente sau pentru servicii destinate clienţilor.

Cel mai mare acces este acordat firmelor, respectiv tweet-uri din ultimele 30 de  zile sau acces la tweet-uri începând din 2006. Pentru a obţine accesul la date, clienţii trebuie să explice cum vor utiliza datele şi cine vor fi beneficiarii finali.

Twitter nu vinde mesaje private adresate direct, iar utilizatorii trebuie să opteze dacă vor ca tweet-ul să includă locaţia.

Veniturile obţinute de Twitter din vânzarea de date şi alte surse au crescut în primul trimestru cu circa 20%, la 90 de milioane de dolari.

Criticile la adresa Twitter, pentru incapacitatea de a preveni informaţiile incoerecte sau abuzurile de pe platforma sa de socializare, au crescut după alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016. În primul trimestru, compania a eliminat peste 142.000 de aplicaţii conectate la Twitter API, care împreună au fost responsabile de peste 130 de milioane de tweet-uri ”de calitate slabă”, în perioada respectivă. Compania a limitat totodată capacitatea utilizatorilor de a efectua acţiuni coordonate prin intermediul unor conturi multiple.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis sâmbătă imagini cu șantierul celei mai lungi secțiuni din Autostrada A1......
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Producătorul din industria alimentară și a băuturilor PepsiCo, cu două fabrici în Popești-Leordeni și Dragomirești, ...
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației – surse
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate ...
Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii ...
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 25 de județe de duminică până luni
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru trei judeţe şi o atenţionare ...