Twitter lansează liste personalizate pentru ordonarea mesajelor pe subiecte de interes

Platforma de microblogging Twitter a anunţat, marţi, lansarea unei noi setări care le va oferi utilizatorilor posibilitatea să ordoneze mesajele în liste personalizate în funcţie de anumite subiecte de interes, informează AFP.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 14:04
Twitter lansează liste personalizate pentru ordonarea mesajelor pe subiecte de interes

Aceste liste personalizate vor afişa tweet-urile într-o ordine aleatorie – mesajele nefiind aranjate după criteriul cronologic cum se întâmplă în mod normal pe Twitter.

„Vom introduce aceste liste personalizate pentru a le permite utilizatorilor un control mai mare cu privire la modul în care tweet-urile sunt organizate şi distribuite pe platforma Twitter”, au anunţat reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, atunci când un eveniment sau un subiect va fi foarte comentat pe Twitter, utilizatorii platformei vor avea posibilitatea să creeze o astfel de listă, care va scoate în evidenţă mesajele cele mai importante şi relevante.

Persoana care va realiza o listă personalizată va putea să aleagă tweet-urile relevante pe o anumită temă, în mod manual sau prin intermediul Application Programming Interface (API). De asemenea, mesajele de pe o astfel de listă vor putea fi distribuite şi către alţi utilizatori care au ca punct de interes temele de discuţie din lista respectivă.

Noua setare va fi implementată „în următoarele zile”, urmând să fie disponibilă tuturor utilizatorilor aplicaţiei TweetDeck.

Twitter Inc. este o reţea socială ce furnizează servicii de microblogging. Compania a fost fondată în anul 2006, ca parte din compania Odeo, continuând să activeze pe cont propriu din aprilie 2007. Twitter Inc. are sediul la San Francisco şi peste 2.000 de angajaţi la nivel mondial.

Twitter a debutat pe 7 noiembrie la bursa de la New York, cu o cotaţie a titlurilor de 45,1 dolari pe unitate, cu 73% peste preţul ofertei publice, de 26 de dolari pe unitate.

Peste 100 de milioane de utilizatori zilnici au postat în total 300 de miliarde de tweet-uri de la înfiinţarea companiei, în 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală de creştere de 93% faţă de septembrie 2023, reprezentând însă 2,9% din......
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: Nu sunt de bine!
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: ...
Prin celebra "ordonanță trenuleț" și unele modificări fiscale mai degrabă marginale, Guvernul Ciolacu 2 încearcă ...
PMB a încasat 37,8 mil. lei în 2024 din autorizații de circulație pentru vehicule grele
PMB a încasat 37,8 mil. lei în 2024 din autorizații de circulație pentru vehicule grele
Primăria Municipiului București (PMB) a încasat în 2024 aproape 38 de milioane de lei din vânzarea autorizațiilor de ...