Twitter se pregăteşte să revină la ordonarea cronologică a mesajelor
Reţeaua de socializare, care permite publicarea de mesaje de până la 280 de caractere, „lucrează la noi metode pentru a vă acorda posibilitatea de a controla mai bine fluxul de informaţii”, au anunţat reprezentanţii companiei într-o serie de mesaje publicate luni seară.
Algoritmul va permite de acum înainte utilizatorilor să îşi aleagă fluxul de informaţii conform preferinţelor: mesajele ar putea să se afişeze fie în ordine strict cronologică, fie prin algoritmul care scoate în faţă „cele mai bune” tweet-uri, o funcţie copiată după cea de la Facebook.
Această opţiune va fi disponibilă internauţilor „în săptămânile următoare”, a precizat reţeaua de socializare.
Schimbarea de algoritm de acum doi ani a permis Twitter-ului să fie „mult mai pertinent şi mai practic”, a precizat compania cu sediul la San Francisco, care spune că ia de asemenea în considerare „reacţiile utilizatorilor” adepţi ai vechiului mod de funcţionare cronologic.