Twitter va lansa serviciul muzical Twitter Music
Twitter Music va folosi aceeaşi tehnologie care a stat la baza creării serviciului de distribuţie de muzică We Are Hunted, pe care reţeaua socială Twitter l-a achiziţionat anul trecut. Site-ul We Are Hunted a fost înfiinţat în Australia, în 2009, de Stephen Phillips, Richard Slatter şi Michael Doherty.
Potrivit planurilor Twitter, serviciul Twitter Music va fi disponibil pentru toate dispozitivele care folosesc sistemul de operare iOS.
Noul serviciu le va permite utilizatorilor, printre altele, să urmărească artiştii şi melodiile preferate şi să facă recomandări prietenilor, potrivit CNET.
Angajaţii serviciului We Are Hunted, care are în prezent sediul central la San Francisco, au început deja testele pentru lansarea Twitter Music, potrivit site-ului guardian.co.uk.
Muzica este unul dintre cele mai importante domenii de pe Twitter la ora actuală, 10 dintre cei mai urmăriţi followers pe această reţea fiind cântăreţi. Astfel, în luna ianuarie, tânărul cântăreţ canadian Justin Bieber a devenit „regele” Twitter-ului. Bieber are în prezent 35,9 milioane de admiratori pe platforma de microblogging, pe poziţia a doua în clasament aflându-se cântăreaţa Lady Gaga, care are 35 de milioane de „followers” pe acest site, în timp ce Katy Perry are 33,5 milioane de admiratori, iar Rihanna – 28,8 milioane.
Prin lansarea Twitter Music, reţeaua socială Twitter va ataca competitivul sector muzical online.