UB: Actuala formare în ocupaţia de expert în egalitate de şanse trebuie schimbată pentru a evita impostura şi amatorismul în domeniu

14 02. 2018
universitatea_bucuresti_15096600_07424600

În acest moment se pot forma în ocupaţia de expert în egalitate de şanse absolvenţii de facultate licenţiaţi, cu minimum trei de experienţă de muncă sau de voluntariat, care au competenţe în domeniul serviciilor publice şi sociale, de preferinţă, dar nu obligatoriu, care vizează respectarea principiului egalităţii de şanse, precum şi în prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi traficului de persoane.

„Pentru a evita noi forme fără fond”, Universitatea din Bucureşti atrage atenţia asupra necesităţii reglementării serioase a modului în care se va asigura formarea viitorilor experţi în egalitate de şanse.

Concret, Universitatea din Bucureşti spune că standardul ocupaţional actual pentru a te forma în ocupaţia de expert în egalitate de şanse ar trebui schimbat, deoarece în prezent, se pot forma în această profesie cei care au competenţă „în domeniul serviciilor publice şi sociale”, de preferinţă, dar nu obligatoriu, care vizează respectarea principiului egalităţii de şanse, dar şi în prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi traficului de persoane. Or, cele două arii de competenţă care îţi condiţionează accesul la formarea profesională în ocupaţia de expert în egalitate de şanse sunt puţin relevante pentru această profesie.

„Subliniem că discriminările la locul de muncă nu țin cont de aspecte precum dizabilitățile, etnia, religia sau orientarea sexuală”, explică UB.

De asemenea, în sfera competențelor obţinute în urma formării în ocupaţia de expert în egalitate de şanse, accentul este pus pe cele practice, fără o cerință minimală de cunoaștere a principalelor concepte teoretice din domeniu de care un astfel de expert are nevoie în activitatea sa zilnică, semnalează Universitatea din Bucureşti.

Diploma de master în domeniul egalităţii de şanse ar trebui să fie condiţie obligatorie la angajare la stat în poziţia de expert în egalitate de şanse, spune Universitatea din Bucureşti.

„Pentru anumite poziţii, mai ales din instituțiile publice centrale şi locale însărcinate cu implementarea principiului european gender mainstreaming, este necesar să fie impusă diploma de master în domeniul egalităţii de şanse ca o condiţie de angajare, ori cel puțin trei ani experienţă într-o organizație nonguvernamentală care a implementat proiecte în domeniul egalității de gen, ori care s-a ocupat de cercetare în domeniu”, atrage atenţia Universitatea din Bucureşti.

„Dorim să se evite impostura și amatorismul, precum și neglijarea și delegitimarea expertizei și a politicilor legate de egalitatea de gen prin asigurarea unei „specializări” formale, și nu prin cunoștințe și competențe reale în acest domeniu. Considerăm că formarea altor câteva mii de experți în cadrul programelor care nu respectă standardele de calitate europene ar ajuta, poate, la a raporta îndeplinirea unor indicatori cantitativi, fără însă ca actorii publici să înțeleagă cauzele și formele discriminării de gen, nici politicile publice necesare contracarării acestora. Lipsa unei expertize reale nu va conduce decât la incapacitatea instituțiilor publice și a decidenților politici de a elabora și, mai ales, de a implementa politici publice eficiente și sustenabile”, mai spun oficialii Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti consideră oportun să fie introdusă în COR o nouă ocupație care să se numească „expert în egalitate de gen”, pentru a da mai multă legitimitate acestei expertize şi pentru a transmite un semnal consistent referitor la problematica egalităţii de gen.

Egalitatea între femei şi bărbaţi este un principiu fundamental al Uniunii Europene, recunoscut în tratatele europene începând cu Tratatul de la Roma din 1957, precum şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, atât la nivel academic, cât și la nivel politic, egalitatea de gen este considerată un indicator al calităţii culturii democratice, devenind un reper tot mai frecvent în măsurarea şi evaluarea regimurilor democratice. Introdus în România în cadrul procesului de aderare la UE, principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbați a cunoscut o evoluție fluctuantă şi greoaie. În clasamentul european al egalității de gen România s-a situat pe locul 26 din 28 în 2017 (pe baza datelor culese în 2015), cu un indice de 52,4, faţă de media europeană de 66,2 (Gender Equality Index), se mai arată în luarea de poziţie a Universităţii din Bucureşti.