Uber a ajuns în Craiova

Ion Dobreanu - joi, 11 mart. 2021, 17:02
Uber a ajuns în Craiova

Începând din această după-amiază, Uber va fi disponibil în municipiul Craiova, acesta fiind al șaptelea oraș în care serviciul se extinde în România.

Între 11 și 14 martie, utilizatorii noi din Craiova pot folosit codul HELLOCRAIOVA pentru o reducere de 25% din costul curselor UberX, pentru până la 4 lei reducere/ călătorie.

Uber s-a lansat în România în 2015, în București și s-a extins rapid în Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, iar în 2020 a ajuns în Constanța. La fel ca în celelalte orașe din România, șoferii parteneri din Craiova sunt licențiați pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinațiile lor. În Craiova, Uber se lansează cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei, care oferă acces la curse convenabile și sigure, cu un timp de așteptare de doar câteva minute.

„Ne bucurăm să lansăm Uber în Craiova, unul dintre cele mai importante orașe din sudul țării. Am observat potențialul orașului și suntem convinși că locuitorii Craiovei sunt deschiși la noi opțiuni de transport, bazate pe tehnologie. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile locale pentru a le oferi craiovenilor alternative sigure de transport”, a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Cum funcționează

• Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
• Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
• După ce ai setat destinația, aplicația îți va arăta prețul călătoriei
• Poți urmări statusul cursei și trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
• Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
• Oferă rating și feedback șoferului
• După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală

Cum se utilizează codurile promoționale

• Deschide meniul din stânga sus al aplicației
• Mergi la “Wallet” -> “Adaugă cod promoțional”, scrie codul promoțional „HELLOCRAIOVA” pentru o reducere de 25% aplicată cursei Uber
• Codul promoțional este acum activ în contul tău și se va aplica automat la următoarea cursă Uber
• Codul promoțional este valid pentru cursele efectuate în Craiova în perioada 11 Martie – 14 Martie 2021

Siguranța ca prioritate

La fel ca în celelalte orașe din România, pasagerii craioveni beneficiază de o serie de opțiuni disponibile în aplicația Uber, printre care și accesul la informații despre șofer, afișând fotografia acestuia alături de rating, modelul și numărul mașinii. Mai mult decât atât, pasagerii pot urmări cursele în aplicație, atât înainte de sosirea mașinii la locul de preluare, cât și în timpul călătoriei, și pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere.

Anul trecut, Uber a lansat o serie de măsuri și proceduri pentru siguranță și igienă, pentru a ajuta comunitățile locale să se deplaseze cu ușurință în perioada pandemiei. Atât șoferii, cât și pasagerii trebuie să poarte mască în timpul curselor și sunt rugați să confirme că au înțeles și că respectă regulile de sănătate și siguranță recomandate de organizațiile mondiale de sănătate.

În România, la fel ca în restul țărilor în care este prezent, Uber utilizează o tehnologie care verifică dacă șoferii poartă mască de protecție. Aceștia trebuie să-și facă un selfie înainte de a se conecta în aplicație. De asemenea, Uber a oferit șoferilor produse dezinfectante și a instalat în mod gratuit panouri separatoare. Aplicația le reamintește șoferilor să se spele pe mâini, să-și dezinfecteze mașinile și să țină geamurile deschise pentru a facilita ventilația în timpul curselor.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea Baltică, şi a invitat Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca să......
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...