Uber a integrat serviciul de închirieri de trotinete Lime în aplicaţia din București

Trotinetele electrice Lime vor putea fi închiriate direct din aplicația Uber începând de joi, 2 iulie. Prin integrarea Lime în aplicație, alături de serviciile UberX, Uber Select și Green, bucureștenii au acum la dispoziție o nouă opțiune pentru a se deplasa ușor și convenabil dintr-un punct în altul al orașului.
Lidia Neagu - joi, 02 iul. 2020, 09:02
Uber a integrat serviciul de închirieri de trotinete Lime în aplicaţia din București

Utilizatorii Uber vor putea vedea trotinetele electrice Lime care se află în apropierea lor pe ecranul principal al aplicației, după apăsarea butonului „Închiriază”, având astfel posibilitatea de a alege într-un mod cât mai simplu o nouă modalitate de deplasare. Cu cât locuitorii orașului vor avea mai multe opțiuni de transport accesibile prin simpla apăsare a unui buton, cu atât mai ușor va fi pentru aceștia să se deplaseze fără să dețină o mașină. 

Trotinetele electrice Lime vor fi disponibile pentru utilizatorii Uber la prețul de 3 Lei pentru deblocare și 0.6 Lei pe minut în timpul cursei. Toate trotinetele pot atinge o viteză maximă de 20 km/oră. Înainte de fiecare cursă, utilizatorii sunt sfătuiți să poarte o cască de protecție și primesc recomandări pentru siguranța lor în trafic. 

Odată cu implementarea treptată a măsurilor de relaxare în București, micro mobilitatea va avea un rol important în completarea și extinderea rețelelor de transport în comun. În plus, aceasta le oferă oamenilor o alternativă excelentă pentru a se deplasa în siguranță, oferind posibilitatea de distanțare socială chiar și în drumul către locul de muncă, la un preț convenabil. 

Cum funcționează:
* Deschide aplicația Uber și apasă butonul „Închiriază” pentru a găsi o trotinetă în apropiere de tine
* Selectează trotineta pe care ai ales-o și urmărește itinerariul
* Deblochează trotineta prin scanarea codului QR de pe mânerul acesteia 
* Începe cursa! Circulă pe stradă și nu pe trotuarul dedicat pietonilor 
* Pentru a finaliza cursa, deschide aplicația Uber, asigură-te că parchezi într-o zonă autorizată și apasă „Finalizare cursă”
[Notă: În unele piețe (unde acest lucru este solicitat prin legislația locală), le cerem utilizatorilor să introducă în aplicație și cartea de identitate înainte de închirierea unei trotinete electrice.]

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...