COTAR cere Guvernului noi reglementări pentru transportul alternativ
La întâlnirea de la Guvern au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de taxi, ai aplicaţiilor de intermediere a comenzilor şi reprezentanţi ai Guvernului, respectiv ai Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii şi Ministerului Digitalizării, scrie Agerpres.
Reprezentanţii COTAR consideră că asociaţia formată de platformele digitale Uber şi Bolt, denumita Coaliţia pentru Economia Digitală, „nu are niciun drept să intervină în problema reglementării în privinţa transportului alternativ, pentru că nu reprezintă transportatorii de persoane, ci un alt domeniu de activitate”.
„Cei care fac transport alternativ trebuie să aibă nişte reguli clare. Asociaţia şi companiile Uber şi Bolt reprezintă platforme digitale, nu transportatori. Ei intermediază o aşa-zisă comanda de la un potenţial client către un transportator. Digitalizarea este una, iar transporturile sunt altceva. Statul român le-a dat voie sa funcţioneze ca platformă digitală, nicidecum să facă regulile în transportul de persoane. Ei susţin că transportul alternativ nu este taximetrie pentru că maşinile nu merg pe prima bandă, dar dacă li s-ar da voie să facă şi asta, bucureştenii şi-ar da seama cât de mulţi sunt, pentru ca ar bloca traficul pe acele benzi. Aceste platforme trebuie să-şi plătească taxele şi impozitele în România, dar trebuie să înţeleagă toată lumea că ei nu reprezintă transportatorii şi nici n-au de ce să propună ei reguli în domeniul transporturilor”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Astfel, COTAR a propus definirea clară a activităţilor de taximetrie şi transport alternativ, pentru a se elimina discriminările şi concurenţa neloială.
„Pe această cale anunţăm, de asemenea, că ne delimităm de orice acţiune ilegală de protest, mai ales în perioada în care purtăm negocieri cu Guvernul. COTAR respectă toate prevederile legale pentru organizarea unor proteste, dacă este cazul. De asemenea, reamintim faptul că noi nu am organizat protestele din ultima perioadă, ci am anunţat, în luna decembrie, că urmează să ieşim în stradă dacă Guvernul nu ne va lua în considerare solicitările. Am pornit un dialog cu reprezentanţii Guvernului României pentru a modifica legislaţia transporturilor şi aşteptăm rezultatele. Nu se poate pune presiune pe Guvern în timpul dialogului. Doar dacă nu se va ajunge la un numitor comun vom anunţa organizarea unor proteste. Dorim să nu se mai folosească nimeni de numele nostru pentru organizarea unor proteste ilegale, de cele mai multe ori având alte scopuri decât cele care privesc activitatea transportatorilor, inclusiv scopuri electorale”, se mai precizează în comunicat.
Reprezentanţii taximetriştilor au propus, de asemenea, o modificare la Art. 6: „În situaţia în care operatorul platformei digitale este o persoană juridică nerezidentă, acesta este obligat să aibă pe toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea de intermediere a transportului alternativ pe teritoriul României o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează toate activităţile comerciale în România, inclusiv avizarea platformei prevăzut la art.7.”, se menţionează în comunicat.
Totodată, pentru Art 7, COTAR s-a propus introducerea literei p: „îşi desfăşoare toate activităţile comerciale printr-o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului”. Conform sursei citate, în prezent, prin filialele înregistrate la ONRC se desfăşoară doar activităţi de marketing, iar veniturile platformelor privind comisioanele aplicate curselor nu sunt impozitate în România.
COTAR a propus, printre altele, introducerea la art 10 a punctului 3: „Emitentul avizului tehnic pentru platforma digitală are obligaţia să retragă avizul tehnic la solicitarea organului constatator pentru situaţiile prevăzute la art. 30 alin (3) şi (4)”, se mai spune în comunicat.
Alte modificări vizează Art 11: „Transportul alternativ se efectuează numai de către operatori de transport alternativ autorizaţi, care deţin, pentru fiecare autoturism utilizat la efectuarea transportului alternativ, copie conformă valabilă şi ecusonul pentru transport alternativ, eliberate în condiţiile prezentei ordonantţe de urgenţă care va fi montat pe portierele din spate si va avea dimensiunea stabilita şi conţinutul stabilit de către ARR.”, se mai spune în comunicat.
Consiliul Concurenţei a făcut mai multe recomandări care vizează transparenţa tarifelor şi algoritimii de preţ. Astfel, Consiliul Concurenţei propune ca toţi utilizatorii aplicaţiei, fie ca sunt şoferi sau pasageri, sa fie notificaţi prin aplicaţie şi alte mijloace electronice referitor la orice modificare a tarifului standard – preţ/km.
De asemenea, Consiliul Concurenţei recomandă interzicerea practicării tarifelor standard diferenţiate pe anumite intervale orare considerate „de vârf”, pentru că reprezintă un comportament netransparent şi potenţial înşelator pentru pasageri.
În plus, utilizatorii ar trebui să aibă acces facil la multiplicatorul de preţ, care echilibreză raportul dintre cerere şi ofertă, în acest fel putând lua decizii informate. Prin urmare, propunerea Autorităţii nu vizează modul de funcţionare al preţurilor dinamice.
Totodată, Consiliul Concurenţei propune ca şi clienţilor sa le fie pusa la dispoziţie, opţional, o hartă cu zonele de tarif dinamic, cum este cea folosită de conducătorii auto.
Autoritatea mai propune schimbarea politicii privind anularea curselor de către şoferi. În prezent, şoferii pot anula gratuit cursele, în timp ce pasagerii sunt taxaţi pentru anularea acestora după primele doua minute, ceea ce duce la situaţii inconfortabile pentru pasageri, precum creşterea nejustificată a timpului de aşteptare sau imposibilitatea de a găsi o cursă în anumite condiţii date.