Uber, Bolt şi Clever spun că patronatele de taxi pregătesc o opoziţie vehementă la proiectul de OUG
CED reuneşte companiile de ridesharing Uber, Bolt şi Clever.
„La o primă vedere, proiectul de OUG detaliază un proces complex de autorizare şi verificare a platformelor, maşinilor şi şoferilor, similar cu cel din industria de taxi. Cu toate acestea, există deja semnale că patronatele companiilor de taxi pregătesc o opoziţie vehementă. Avem încredere că Guvernul nu va ceda presiunilor şi va alege să reprezinte interesul consumatorilor, prin crearea unui mediu competiţional modern”, a afirmat Cătălin Codreanu, preşedintele CED.
El aminteşte însă că punerea în transparenţă nu schimbă cu nimic situaţia de fapt.
„Incertitudinea şi riscul sancţiunilor pentru şoferi au rămas, ceea ce face ca numărul şoferilor activi să rămână la jumătate din media zilnică. În continuare, timpul de aşteptare rămâne ridicat, iar preţurile crescute. Adoptarea de urgenţă a proiectului pus în dezbatere publică este singura soluţie pentru revenirea la normal”, a continuat Codreanu.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind reglementarea activităţii de ridesharing a fost publicat joi seara pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Proiectul de OUG privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto are în vedere crearea unui sistem unitar de reglementare a activităţilor de transport alternativ, care funcţionează prin intermediul unor platforme digitale, prin autorizarea administrativă a acestora pe o perioadă de trei ani, atât în ceea ce priveşte platformele digitale, cât şi operatorii de transport alternativ. Prin urmare, proiectul devine un instrument care întregeşte cadrul juridic aplicabil transportului de tip urban şi îşi propune asigurarea unor măsuri de supraveghere a pieţei pe perioada de autorizare, astfel încât după această perioadă să fie posibilă o evaluare a eficienţei actului normativ.