Uber Eats, serviciul de livrare de mâncare prin curier rapid, este disponibil de astăzi în Bucureşti. În ce zone puteţi comanda

Economica.net
17 05. 2018
eats_bucuresti_curier_bike_36339500

Serviciul de livrare de mâncare prin curier rapid este disponibil, începând de joi, 17 mai, în zona centrală a oraşului, în Dristor, Parcul Tineretului, Tei, Drumul Taberei şi campusul de business Pipera.

Compania precizează că acoperirea va fi extinsă către noi cartiere „în următoarele săptămâni şi luni”.

Serviciul este disponibil 7 zile pe săptămână, între orele 10:30 – 22:00. Mâncarea poate fi comandată din aplicaţia Eats (iOS şi Android) sau de pe site-ul ubereats.com.

„Suntem extrem de încântați să aducem Uber Eats în București, la scurt timp după ce am lansat aici UberGREEN, cu mașini electrice. Utilizatorii pot folosi de acum Uber Eats pentru a comanda dintre sutele de preparate exact ce-și doresc, când doresc, livrate cu o uber viteză. București se alătură celorlalte sute de orașe din întreaga lume care au îmbrățișat Uber Eats drept un nou mijloc de a comanda mâncare bună, livrată rapid. Am revoluționat felul în care oamenii se deplasează, acum transformăm modul în care oamenii savurează mâncarea. Viitorul Uber nu mai este doar despre mașini”, a spus într-un comunicat Nicoleta Schroeder, director general Uber România.

Eats lucrează cu curieri pe biciclete, scutere sau maşini, iar obiectivul declarat al companiei este de a ajunge la un timp mediu de livrare de 35 de minute.

Compania a mai precizat că nu există comandă minimă, iar utilizatorii pot programa comenzile cu până la o săptămână înainte.

Uber Eats este disponibil în 250 de oraşe din întreaga lume, în parteneriat cu peste 80.000 de restaurante.