Uber este dispusă să facă unele concesii pentru a-şi continua activitatea la Londra

Economica.net
24 09. 2017
uber2_07448700

Potrivit publicaţiei britanice, citată de Le Figaro, VTC prevede măsuri legate de siguranţa pasagerilor şi de condiţiile pentru cei 40.000 de şoferi vizaţi de decizia autorităţilor londoneze, cum ar fi limitarea numărului de ore de muncă şi concedii cu plată, potrivit News.ro.

„Deşi nu ni s-a cerut să facem schimbări, ne-ar plăcea să ştim ce putem face. Însă este necesar un dialog pe care din nefericire nu am reuşit să îl avem”, a declarat patronul Uber Londra, Tom Elvidge.

Surse apropiate de Regia londoneză pentru transportul în comun au declarat pentru Sunday Times că intenţiile companiei sunt încurajatoare şi că nu este exclusă posibilitateea unor discuţii.

Peste 500.000 de persoane au semnat, sâmbătă, o petiţie iniţiată de Uber împotriva revocării licenţei la Londra.

Autorităţile londoneze au decis, vineri, să revoce licenţa de funcţionare a companiei VTC Uber, ceea ce ridică un obstacol major în calrea activităţilor societăţii în Regatul Unit.

Regia pentru transportul în comun din Londra, TfL, a decis să nu reînnoiască autorizaţia cerută de Uber de cinci ani. Lovitura este una grea pentru companie, în condiţiile în care Londra este principala sa piaţă din Marea Britanie, cu aproximativ 40.000 de şoferi şi 3,5 milioane de pasageri anul acesta.

De asemenea, societatea a obţinut un profit de două milioane de euro în 2015, potrivit celor mai recente date publicităţii.

Decizia va intra în vigoare pe 30 septembrie, dată la care expiră licenţa temporară pe care TfL a acordat-o Uber în mai. Însă compania a anunţat că va face apel.

Potrivit publicaţiei britanice, citată de Le Figaro, VTC prevede măsuri legate de siguranţa pasagerilor şi de condiţiile pentru cei 40.000 de şoferi vizaţi de decizia autorităţilor londoneze, cum ar fi limitarea numărului de ore de muncă şi concedii cu plată.