Uber i-ar putea plăti pe unii şoferi pentru a folosi vehicule electrice
Compania a anunţat un program pilot pe un an de zile prin intermediul căruia va oferi stimulente băneşti unora dintre şoferii care folosesc vehicule electrice, obiectivul fiind să faciliteze cel puţin 5 milioane de călătorii în următoarele 12 luni.
Uber adaugă totodată funcţii la aplicaţia sa pentru şoferii care folosesc anumite tipuri de vehicule şi se asociază cu organizaţii non-profit şi cu cercetătorii UC-Davis, pentru a descoperi noi modalităţi prin care Uber şi autorităţile locale să încurajeze adoptarea de vehicule
Directorul pentru sustenabilitate al Uber, Adam Gromis, a spus că, pe măsură ce oraşele se îndreaptă spre sisteme de transport sustenabile, companii precum Uber trebuie să devină mai prietenoase cu mediu.
„Dacă nu vom putea oferi forme mai eficiente de mobilitate, nu vom furniza soluţia bună dorită de oraşe. Acesta este motivul pentru care ne-am implicat cu biciclete. Acesta este motivul pentru care lucrăm la tranzit. Acesta este motivul pentru care ne concentrăm pe electrificare”, a declarat Gromis publicaţiei Los Angeles Times.
Programul pilot se va desfăşura în şapte oraşe: Austin, Los Angeles, Montreal, Sacramento, San Diego, San Francisco şi Seattle.
Stimulentele băneşti pentru şoferii care vor trece la vehicule electrice vor varia de la oraş la oraş.