Uber lansează un nou serviciu, care presupune puţin mers pe jos, dar este mai ieftin

Economica.net
21 02. 2018
depositphotos_154851494_original_22654700

Noul serviciu, Express Pool, este gândit să corespundă mai bine pe principiilor de bază ale conceptului de ride-sharing – mai multe persoane care împart aceeaşi maşină pentru trasee cu puncte de plecare şi destinaţii apropiate.

În acest scop, algoritmul Uber, calculând pe baza unor factori precum traficul, poziţionarea maşinilor, punctele de plecare sau destinaţiile alese, stabilesc un punct de întâlnire pentru şofer şi mai mulţi clienţi, precum şi un loc în care toţi clienţii vor coborî din maşină.

Pentru şofer, acest lucru este posibil să presupună o aşteptare de câteva minute, în timp ce utilizatorul va trebui să se deplaseze până la punctul de întâlnire şi, la final, de la maşină la destinaţia propriu-zisă. Ambele puncte ar urma să fie alese la o distanţă scurtă de mers pe jos.

Reprezentanţii Uber au ţinut să precizeze că nu se bazează exclusiv pe algoritm pentru stabilirea locurilor de întâlnire şi coborâre, ci au trimis oameni care au verificat zonele alese în acest fel.

„Recompensa” pentru utilizatorii care vor folosi acest serviciu va consta în tarife mai mici. Conform Uber, Express Pool poate fi cu 50% mai ieftin decât UberPool şi cu 75% mai ieftin decât UberX.

De cealaltă parte, nu este dificil de înţeles ce avantaje are Uber din această abordare. Cheltuielile companiei vor fi mai mici dacă va onora cursele cu mai puţine maşini – mai puţini şoferi, mai puţin combustibil şi, nu în ultimul rând, taxe mai mici.

Serviciul Express Pool va fi lansat în cursul acestei săptămâni în Statele Unite. Extinderea sa nu va avea loc foarte rapid, cel mai probabil, dată fiind complexitatea logisticii din spatele acestuia.