Uber se extinde în România şi se lansează la Iaşi

Uber România îşi extinde operaţiunile şi lansează serviciul de car sharing la Iaşi, miercuri la ora 12:00. Astfel, Iaşiul devine al cincelea oraş unde aplicaţia este disponibilă, după Timişoara, Braşov, Cluj Napoca şi Bucureşti.
Lidia Neagu - joi, 21 feb. 2019, 09:00
Uber se extinde în România şi se lansează la Iaşi

„Suntem bucuroși să lansăm serviciul în Iași, al cincilea oraș din România în care Uber este disponibil. Iași a ales Uber în aceeași măsură în care Uber a ales Iași – mii de ieșeni au deschis aplicația cel puțin o dată în ultimele șase luni. Astăzi, orașul Iași se alătură altor zeci de orașe europene care au Uber – Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varșovia și multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităților locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar și pentru a face din Iași un oraș mult mai prietenos cu turiștii” a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber, România.

Cei care nu au încercat serviciul până acum, vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă își vor crea un cont Uber și vor folosi codul promoțional HelloIasi.

Tarfiul de bază în Iaşi este de 2 lei, tariful pe kilometru costă 1,8 lei şi 0,3 lei pe minut. Preţul minim al unei curse este de 7 lei, la fel ca taxa de anulare în caz că pasagerul anulează cursa după 2 minute.

Astfel, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiții normale de trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul insolvențelor din ianuarie 2025 a fost de 387, scădere cu aproape 24% față de ianuarie 2024
Numărul insolvențelor din ianuarie 2025 a fost de 387, scădere cu aproape 24% față de ianuarie 2024
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în ianuarie 2025 a fost de 387, în scădere cu 23,97% față de perioada similară din 2024,......
Discuție telefonică între Keir Starmer și Donald Trump. Britanicii încearcă să obțină un acord comercial
Discuție telefonică între Keir Starmer și Donald Trump. Britanicii încearcă să obțină un acord comercial
Premierul britanic Keir Starmer și președintele american Donald Trump au discutat duminică, în cursul unui convorbiri ...
Fostul CEO la Volvo, Hakan Samuelsson, va reveni, de azi, la conducerea companiei
Fostul CEO la Volvo, Hakan Samuelsson, va reveni, de azi, la conducerea companiei
Volvo Cars l-a numit din nou duminică în funcția de director executiv pe Hakan Samuelsson, care a fost CEO al companiei ...
Alin Burcea, președintele ANAF, nu e optimist în ceea ce privește anul turistic 2025
Alin Burcea, președintele ANAF, nu e optimist în ceea ce privește anul turistic 2025
Previziunile pentru sezonul turistic din 2025 nu sunt prea optimiste nici la nivel național, unde se va resimți reducerea ...