Uber Technologies ar putea plăti opt miliarde de euro pentru a prelua integral Delivery Hero (Bloomberg)

Uber Technologies Inc intenţionează să preia platforma de livrări Delivery Hero, într-o tranzacţie care ar evalua grupul german la aproximativ 10 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari), pe fondul intensificării concurenţei din partea DoorDash Inc în afara SUA, transmite Bloomberg.
AGERPRES - D, 24 mai 2026, 12:29
Uber Technologies ar putea plăti opt miliarde de euro pentru a prelua integral Delivery Hero (Bloomberg)

Delivery Hero a primit o ofertă de 33 euro pe acţiune de la platforma de car-sharing Uber şi „rămâne pe deplin concentrată pe realizarea procesului său strategic de revizuire”, a anunţat într-un comunicat compania cu sediul în Berlin, Preţul este cu trei cenţi mai ridicat faţă de preţul de închidere al acţiunilor Delivery Hero de joi, ziua înainte ca Bloomberg să anunţe pentru prima dată negocierile.

Uber, care deja deţine 20% din Delivery Hero, ar urma să plătească aproximativ opt miliarde de euro pentru a prelua integral grupul german, scrie Agerpres.

Delivery Hero efectuează un proces strategic de revizuire a activelor sale, pe fondul presiunilor din partea acţionarilor. Divizia de livrare de alimente se consolidează pe plan global, dar este afectată de încetinirea creşterii economice şi de sporirea concurenţei. În SUA, DoorDash este un jucător dominant pe piaţa livrărilor de la restaurante, şi anul trecut a convenit achiziţionarea companiei britanice Deliveroo. De asemenea, Prosus anunţase că intenţionează să cumpere Just Eat Takeaway.com NV în Ţările de Jos.

Conform informaţiilor publicate de Financial Times (FT), oferta Uber a fost respinsă, unii investitori dorind o ofertă care să depăşească 40 euro pe acţiune. Vineri, titlurile Delivery Hero au urcat cu 1,9%, la 33,59 euro. Anul acesta acţiunile au crescut cu aproximativ 48%, pe fondul speculaţiilor că vor fi vândute active şi a încercării de preluare din partea Uber.

DoorDash şi-a exprimat interesul faţă de afacerea Delivery Hero din Orientul Mijlociu – Talabat – dar încă nu a depus o ofertă, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Şi FT anunţase anterior interesul DoorDash pentru afacerea Delivery Hero din Orientul Mijlociu.

Compania de investiţii Prosus NV deţine aproape 17% din Delivery Hero, în timp ce Aspex Management deţine peste 14%.

Delivery Hero s-ar putea vinde cu 15 – 18 miliarde de dolari într-o tranzacţie cu Uber, susţineau vineri analiştii Bloomberg, înainte ca oferta Uber să fie făcută publică. O astfel de preluare ar extinde semnificativ prezenţa Uber pe pieţele emergente, consolidând poziţia globală a companiei americane.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi ...
Marile promisiuni asumate de Luca Niculescu în programul de guvernare la capitolul sănătate vizează crearea unor mecanisme pentru ţinerea sub control a infecţiilor intraspitaliceşti, tarife......
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de ...
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției.
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 ...