Uciderea lui Bin Laden, povestea anului 2011

Raidul ucigaş întreprins de comandoul de elită al Navy Seals, ce l-a avut ca ţintă pe cel mai căutat om de pe planetă, a fost votat ca fiind cel mai bun subiect de presă din acest an.
sanziana.stancu - lun, 19 dec. 2011, 09:59

Incursiunea Navy Seals în ascunzătoarea teroristului de origine saudită, Ossama bin Laden, acuzat de organizarea atentatelor din 11 Septembrie 2001, din Statele Unite, este pe primul loc într-un top realizat de Associated Press, al celor mai bune şi captivante informaţii din presa americană în 2011, informează myway.com. Bin Laden a fost lichidat de comandoul american în ascunzătoarea lui din complexul Aboutabad din Pakistan.
Pe locul al doilea în acest clasament figurează accidentul nuclear din Japonia, de la Fukushima, provocat de un tsunamim uriaş produs după seismul apocaliptic. Locul al treilea în top a revenit relatărilor despre „Primăvara arabă” – mişcările de protest fără precedent ce au debutat în Tunisia, chiar de la începutul anul, şi s-au extins apoi în alte ţări arabe din Africa şi Orientul Mijlociu. Crizei financiare din Europa i-a revenit locul 4.
Pe locul 5 figurează scandalurile din statul Pennsylvania. Unul dintre acestea este legat de abuzuri sexuale, scandal ce s-a răsfrânt asupra antrenorului de fotbal Joe Paterno. Unul dintre foştii săi asistenţi, Jerry Sandusky, a fost acuzat că a molestat zece băieţi. Un altul a privit două oficialităţi ale acestui stat, care au fost acuzate de sperjur,
Locul 6 a revenit relatărilor despre răsturnarea regimului liderului libian Muammar Gaddafi, după cea mai longevivă „domnie” a unui lider african, de 42 de ani, şi după proteste antiguvernamentale fără precedent în această ţară, ce au provocat o rebeliune de opt luni.
Problemele fiscale ale SUA, care le-au lăsat fără rating-ul de ţară AAA, figurează pe locul 7. Pe locul 8 se află faimoasele proteste „Ocupaţi Wall Street”, al căror model a trecut şi oceanul, inspirând unele ţări din Europa. Locul 9 a revenit relatărilor despre populara membră a Congresului american, Gabrielle Giffords, care a fost grav rănită la cap, după ce un nebun a deschis focul asupra unui grup de persoane din anturajul ei, la o întrunire în aer liber, în apropiere de un supermarket din Tucson. Şase persoane au fost ucise atunci, iar Giffords încă nu s-a recuperat complet.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...