Ucraina a cerut excluderea Rusiei din ONU

Ucraina a cerut luni excluderea Rusiei din Organizația Națiunilor Unite, la peste zece luni de la începerea invaziei trupelor ruse, o cerere cu şanse reduse de succes, Moscova având drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 dec. 2022, 17:52
Ucraina a cerut excluderea Rusiei din ONU

„Ucraina cere statelor membre ale ONU (…) să priveze Federaţia Rusă de statutul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi să o excludă din ONU”, a indicat Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

Potrivit diplomaţiei ucrainene, Rusia „ocupă ilegal locul URSS în Consiliul de Securitate al ONU” din 1991 şi de la destrămarea Uniunii Sovietice în 15 noi ţări.

„Rusia este un uzurpator al locului” URSS la ONU, a indicat ministerul ucrainean.

Aceste „trei decenii de prezenţă ilegală la ONU au fost marcate de războaie şi acapararea de teritorii din alte ţări, o schimbare forţată a graniţelor recunoscute internaţional şi de încercări de a-şi satisface ambiţiile neo-imperiale”, a deplâns Kievul în acest comunicat.

Într-un mesaj difuzat pe Twitter, ministrul de Externe ucrainean Dmitri Kuleba (foto) a afirmat că prezenţa Rusiei în Consiliul de Securitate şi în ONU în ansamblu sunt nelegitime”.

Kievul se confruntă de zece luni cu armada rusă pe teren şi se confruntă deja, din 2014, cu separatiştii pro-ruşi suţinuţi şi înarmaţi de Moscova în Donbass, în estul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul de Anul Nou al premierului Ciolacu: Sper ca 2025 să fie un an în care să trecem peste toate obstacolele
Mesajul de Anul Nou al premierului Ciolacu: Sper ca 2025 să fie un an în care să trecem peste toate obstacolele
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marţi seara, în preajma Noului An, un mesaj în care îşi exprimă speranţa ca 2025 să fie un an mai bun, un an în care să fie trecute toate obstacolele şi......
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazele rusești s-au oprit de la 1 ianuarie 2025
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria ...
Energocom, traderul de energie și gaze naturale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi ...
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin ...
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă ...