Ucraina a încheiat un acord cu americanii de la Westinghouse pentru aprovizionarea cu combustibil atomic şi oprirea dependenţei de Rusia

04 06. 2022
zaporojie

Acordul creşte, de asemenea, numărul de noi unităţi nucleare pe care Westinghouse le va construi în Ucraina la nouă faţă de cinci cât era prevăzut anterior, iar compania va înfiinţa un centru de inginerie în ţară, relatează Reuters, citată de News.ro.

Ucraina are patru centrale nucleare în funcţiune, dintre care cea mai mare, la Zaporojie, a căzut sub controlul Rusiei la câteva zile după ce a început invazia rusă, în februarie, dar este încă operată de tehnicieni ucraineni.

Pe baza acordurilor anterioare, acordul cu Westinghouse stipulează că aceasta va furniza combustibil pentru toate centralele atomice ale Ucrainei.

Energia nucleară acoperă aproximativ jumătate din toate nevoile de electricitate ucrainene, iar ministrul Energiei a spus că în viitor Ucraina ar putea fi şi un furnizor de energie electrică pentru Europa de Vest.

”Vom moderniza flota noastră de unităţi nucleare, care vor produce energie curată, sigură şi de încredere, fără nicio influenţă rusă”, a declarat ministrul Energiei, Herman Haluşcenko, potrivit unui comunicat al companiei de stat de energie atomică Energoatom.

Energoatom a negat joi o informaţie conform căreia ar putea închide uzina Zaporijia, dacă Kievul pierde controlul operaţiunilor de acolo.

Ucraina şi-a exprimat în mod repetat îngrijorările privind siguranţa centralei, de când a început invazia Rusiei pe 24 februarie. Vineri, a avertizat că rămâne fără piese de schimb.