Ucraina a primit prima tranşă de 3,2 miliarde de dolari de la FMI

Economica.net
07 05. 2014
kievoutthere_1_87222500

Peste un miliard de dolari va fi alocat rezervelor valutare ale Băncii Ucrainei, iar restul către bugetul de stat, a precizat un purtător de cuvânt al băncii.

Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional a aprobat săptămâna trecută un plan de ajutorare a Ucrainei, pe o perioadă de doi ani. Condiţionate de măsuri de economie drastice, cele 17 miliarde de dolari împrumut promise de FMI Ucrainei se înscriu într-un plan de susţinere mai global de 27 miliarde de dolari promişi de comunitatea internaţională (UE, Banca Mondială).

FMI a condiţionat următoarele împrumuturi de aplicarea unui program de austeritate în Ucraina. Guvernul de la Kiev va avea o sarcină dificilă, în contextul în care economia ar urma să înregistreze un declin de 5% în acest an şi un avans de 2% anul viitor, conform estimărilor FMI.

‘Acest program prezintă unele riscuri. Dar Ucraina are posibilitatea de a profita de acest moment, de a se rupe de practicile anterioare, atât din punct de vedere fiscal, cât şi monetar şi al guvernării’, a declarat recent directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Conflictul în regiune ar putea slăbi încasările bugetare şi deteriora în mare parte perspectivele de investiţii, se arată într-un recent raport al FMI, care avertizează că situaţia economică şi bugetară a fostei republici sovietice ar putea să se agraveze mult mai mult decât s-a prevăzut.