Ucraina anunță că își va relua din această săptămână exporturile de cereale prin Marea Neagră
Ieşirea navelor din porturile ucrainene în Marea Neagră se va face în baza unui acord semnat pe 22 iulie la Istanbul, după cum a declarat ministrul, citat de agenţia Interfax.
Conform estimărilor, redeschiderea porturilor va permite exportul, lunar, a 3 milioane de tone, ceea ce va aduce Ucrainei venituri suplimentare de un miliard de dolari.
Kubrakov a subliniat că funcţionarea centrului de coordonare care se va înfiinţa la Istanbul pentru a superviza funcţionarea coridorului umanitar pentru ieşirea grâului va deveni operaţional miercuri, 27 iulie.
Însă, funcţionarea sa nu se va extinde în apele teritoriale ucrainene, în care, după cum a spus oficialul, „doar autorităţile ucrainene vor avea competenţe pentru a gestiona şi garanta toate procesele”.
Lucrările de deminare se vor realiza exclusiv pe coridoarele create pentru a permite ieşirea navelor cu grâne şi toate ambarcaţiunile vor fi acompaniate de nave ale Ministerului Infrastructurii, a adăugat el.
La rândul său, vice ministrul Infrastructurii, Iuri Vaskov, a subliniat că, dacă totul merge aşa cum e prevăzut, prima navă cu cereale va ieşi săptămâna aceasta din portul Chornomorsk, în regiunea Odesa.
„Vor urma cele din portul Odesa şi portul Pivdenny”, a spus el, dând asigurări că în termen de două săptămâni Ministerul va fi tehnic pregătit pentru a exporta din toate terminalele aflate în cele trei porturi menţionate.
Acordul semnat săptămâna trecută sub auspiciile Naţiunilor Unite şi ale Turciei prevede crearea unui coridor maritim pentru a atenua criza alimentară provocată de blocajul rus din porturile ucrainene de la Marea Neagră.
Însă, după atacurile lansate sâmbătă asupra portului comercial Odesa, Ucraina a acuzat Rusia că „ignoră” ONU şi Turcia şi a anunţat că Rusia va trebui să îşi asume „toată responsabilitatea” dacă acordul se rupe, mai scrie EFE.
Citește și: