Ucraina anunţă că Rusia atacă pe întreaga linie a frontului
„Adversarul continuă să desfăşoare acţiuni ofensive de intensitate diferită practic pe întreg frontul, focalizându-şi eforturile esenţiale în direcţiile Pokrovsk şi Kurahovo, unde inamicul şi-a concentrat cel mai mare număr de unităţi de asalt”, indică Sîrski pe contul său din Telegram.
Generalul ucrainean subliniază că Rusia exercită de luni de zile presiuni asupra acestor sectoare ale frontului. „Între timp, trupele noastre au blocat cu curaj înaintarea inamicului”, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, după mai multe zile de lucru cu comandanţii săi în „cele mai fierbinţi puncte de pe frontul de est”.
Tot în Doneţk, a spus Sîrski, forţele ruse încearcă în continuare să cucerească localităţile Ceasov Iar, Klişceevka şi Kalinovka, cu obiectivul de a „lărgi geografia înaintării lor în direcţia Kramatorsk şi Sloviansk”, două dintre cele mai mari oraşe aflate încă sub control ucrainean în regiunea Doneţk.
În fine, Sîrski declară că Ucraina trebuie să-şi „reducă pierderile” şi să obţină un avantaj în faţa inamicului sub unele aspecte, motiv pentru care armata lucrează pentru a-şi îmbunătăţi coordonarea în timpul luptei şi protecţia împotriva dronelor inamice cu ajutorul mijloacelor de război electronic, căutând în acelaşi timp să-şi sporească eficienţa în ceea ce priveşte evacuarea celor răniţi.