Ucraina ar putea avea nevoie de o finanţare externă în valoare de cinci miliarde de dolari pe lună
În prezent, Fondul Monetar Internaţional lucrează cu autorităţile de la Kiev la elaborarea şi implementarea politicilor macroeconomice ale Ucrainei şi la ceea ce va fi nevoie pentru ca ţara vecină să devină membră a Uniunii Europene, precum şi la elaborarea unor proiecţii financiare credibile, a spus marţi Kristalina Georgieva la o conferinţă organizată la Berlin.
Potrivit Kristalinei Georgieva, experţii FMI s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu oficialii ucraineni la Viena, pentru a discuta care sunt nevoile financiare ale Ucrainei şi în prezent lucrează la un acord complet de finanţare cu FMI.
Georgieva a precizat că sprijină cu fermitate apelurile Ucrainei pentru un mecanism de coordonare a necesităţilor şi sprijinului financiar, un mesaj care a fost reluat şi de preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, şi alţi vorbitori.
„Am fost parte a soluţiei în faza de urgenţă. Vom fi parte a soluţiei şi în faza de reconstrucţie”, a spus directorul FMI. Georgieva i-a lăudat pe liderii ucraineni pentru că gestionează în continuare economia într-o perioadă excepţional de dificilă. „Ţara face o treabă excelentă pentru a folosi fiecare cent, fiecare hryvna”, a spus Georgieva, chiar dacă veniturile la buget sunt supuse în continuare unor presiuni severe.
În timp ce scenariul optimist prevede că, în 2023, necesităţile de finanţare externă ale Ucrainei vor fi de trei miliarde de dolari pe lună, aceste costuri ar putea creşte uşor la patru miliarde de dolari pe lună, pentru a acoperi importurile suplimentare de gaze şi a reface infrastructura, a spus Georgieva. „Iar în cel mai pesimist scenariu, dacă bombardamentele vor deveni şi mai dramatice…ar putea ajunge la cinci miliarde de dolari pe lună”, a avertizat directorul FMI.
Cu toate acestea, Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, a precizat că nu vrea să se gândească la aceste scenarii înfiorătoare care sperie oamenii. „Trebuie să fim pragmatici şi să ne ocupăm de ce contează cel mai mult. Trebuie să acţionăm acum. Cu cât economia stă mai rezilientă astăzi, cu atât va fi mai rapidă revenirea de mâine. Cu cât începem mai târziu, cu atât va fi mai mare nota de plată ulterioară”, a spus Werner Hoyer.