Ucraina ar putea elimina restricţiile la exporturile de grâu

Economica.net
25 03. 2015
combina_recolta_grau_remorca_43997200_44103500

Potrivit lui Pavlenko, Ucraina, ţară care la începutul anului a anunţat că vrea să limiteze exporturile de grâu la 1,2 milioane tone în primul semestru, va revizui această decizie în aproximativ o lună. Pavlenko a apreciat că majorarea exporturilor de cereale va sprijini relansarea economică.

Ucraina a încercat să limiteze exporturile de grâu de panificaţie în încercarea de a-şi proteja rezervele alimentare, în condiţiile în care luptele dintre forţele guvernamentale şi rebelii pro-ruşi au condus la prăbuşirea hrivnei şi au aruncat economia ucraineană în recesiune. Oleksiy Pavlenko a apreciat că în acest sezon fermierii vor avea un acces mai mic la credite şi de aceea, probabil, vor cumpăra mai puţine îngrăşăminte, ceea ce va duce la producţii mai mici şi va limita capacitatea de a creşte exporturile.

‘Nu vedem nicio problemă cu însămânţările de toamnă. Cu toate acestea, depinde. Dacă dai mai puţine îngrăşăminte până la finele verii, vom avea un grâu de calitate scăzută’, a spus Pavlenko. Firma de cercetare UkrAgroConsult şi-a redus recent estimările privind recolta de grâu a Ucrainei din acest an cu 1,9% până la 20,6 milioane tone.

Oleksiy Pavlenko a mai spus că Ucraina intenţionează să-şi majoreze producţia de lactate şi carne, adăugând că o mare parte din potenţialul agricol al ţării nu este utilizat. ‘Avem echipamente şi utilaje învechite. Solul nostru negru este cel mai bun din lume iar clima este perfectă cu multe ploi. Avem un potenţial uriaş’, a spus Pavlenko care în prezent se află într-o vizită în SUA şi Canada în încercarea de a creşte schimburile comerciale bilaterale.