Ucraina ar putea primi finanţare de la FMI abia în luna aprilie

Este puţin probabil ca Ucraina să primească asistenţă financiară de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) înainte de luna aprilie, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean de Finanţe, Oleksander Shlapak, transmite Reuters.
Economica.net - D, 02 mart. 2014, 08:52
Ucraina ar putea primi finanţare de la FMI abia în luna aprilie

Ucraina, ţară care are de rambursat în acest an datorii în valoare de şase miliarde de dolari, a cerut zilele trecute asistenţă financiară de la FMI iar o echipă de experţi de la FMI este aşteptată să ajung la Kiev săptămâna viitoare.

‘În cel mai optimist scenariu, vom putea să primim bani de la FMI abia în luna aprilie’, a declarat Oleksander Shlapak la sfârşitul unei reuniuni a cabinetului. Shlapak a adăugat că Ucraina are de gând să primească de la FMI fonduri în valoare de 15 miliarde de dolari pe o perioadă de doi ani şi jumătate.

Vineri, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a apreciat că nu există motive de panică cu privire la decizia Ucrainei de a cere ajutorul comunităţii internaţionale. Cu toate acestea, Lagarde a făcut totuşi un apel către autorităţile ucrainene să se abţină să facă estimări cu privire la valoarea programelor de ajutor necesare.

Ucraina are un acord stand-by în valoare de 15 miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional, însă acesta a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici. Cu ocazia ultimei sale vizite la Kiev, care a avut loc la finele anului trecut, o misiune a FMI a cerut din nou Ucrainei să majoreze preţurile la energie şi să introducă un curs de schimb flexibil pentru hrivna.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...