Ucraina are nevoie de 35 de miliarde de dolari şi face apel la donatori

Guvernul interimar de la Kiev a anunţat luni că Ucraina are nevoie de asistenţă financiară în valoare de 35 de miliarde de dolari pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, în timp ce, în paralel, a emis un mandat de arestare pentru fostul preşedinte Viktor Ianukovici pentru rolul său în violenţele de săptămâna trecută, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 24 feb. 2014, 09:37
Ucraina are nevoie de 35 de miliarde de dolari şi face apel la donatori

‘Situaţia generală în sfera financiară este dificilă dar controlabilă’, a declarat ministrul interimar de Finanţe, Iuri Kolobov, adăugând că Banca centrală şi Ministerul de Finanţe lucrează nonstop pentru a consolida sistemul financiar. De asemenea, Kolobov a propus organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor cu Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări, precizând că pachetul de asistenţă în valoare de 35 de miliarde de dolari reprezintă necesarul de finanţare al Ucrainei pentru acest an şi anul viitor.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (PE), Elmar Brok, a declarat luni că UE este dispusă să ofere noului Guvern ucrainean aproximativ 20 de miliarde de euro pentru aplicarea reformelor. Acesta a subliniat că, deşi este nevoie de înfiinţarea unui nou guvern înainte ca Ucraina să poată primi ajutor, primele plăţi ar putea fi făcute chiar săptămâna viitoare.

Activele ucrainene au profitat de aceste declaraţii privind acordarea de ajutor financiar, randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale cu maturitatea în 2023 scăzând cu 84 puncte de bază, sau 0,84 puncte procentuale, până la 9,36%, cel mai redus nivel înregistrat după data de 28 ianuarie. De asemenea, indicele bursier UX Index a înregistrat o creştere de 9%, cel mai mare avans înregistrat după 2012.

Fondul Monetar Internaţional este gata să ajute Ucraina ‘nu numai din punct de vedere umanitar dar şi din punct de vedere economic’, a declarat duminică la Sydney directorul general al FMI, Christine Lagarde. Ucraina are un acord stand-by în valoare de 15 miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional, însă acesta a fost îngheţat în 2012 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Siebert a declarat că Ucraina are nevoie de un program multinaţional de asistenţă financiară, care să includă şi FMI. La rândul său, secretarul american al Trezoreriei, Jacob J. Lew, a declarat că SUA este gata să ajute Ucraina să revină pe calea democraţie, stabilităţii şi creşterii, în timp ce ministrul britanic de finanţe George Osborne a declarat că Marea Britanie este pregătită să oferă sprijin financiar Ucrainei prin intermediul sistemelor stabilite de FMI şi Uniunea Europeană.

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashtone, este aşteptată luni la Kiev, unde urmează să discute cu privire la măsurile destinate redresării economiei ucrainene, aflată în dificultate.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...