Ucraina: Armata intră în oraşele din jurul locului prăbuşirii avionului
Soldaţii au intrat în oraşele Şahtarsk şi Torez, la est de Doneţk, şi au preluat controlul colinei Saur -Moghila, au precizat forţele ucrainene într-un comunicat. Luptele au continuat şi la Snejnoe, nu departe de locul prăbuşirii avionului malaezian.
Potrivit AFP, autorităţile olandeze declară că experţi criminalişti şi echipa de poliţişti olandezi şi australieni care au dorit să meargă la faţa locului au fost forţaţi să se întoarcă din drum din cauza ‘exploziilor din apropiere’.
‘Saur-Moghila este o înălţime strategică la graniţa dintre regiunile Doneţk şi Lugansk (Ucraina) şi Rostov (Rusia), de unde separatiştii au lansat tiruri asupra soldaţilor ucraineni şi a unor localităţi, inclusiv Marinivka’, subliniază preşedinţia ucraineană într-un comunicat separat, fără să facă vreo precizare asupra eventualilor victime.
Situată la aproximativ 50 km est de Doneţk şi la 12 km de frontiera rusă, Saur-Moghila se află şi la o distanţă de circa 25 km de locul prăbuşirii zborului MH17. Miercuri, două avioane de luptă ucrainene au fost doborâte cu un tir lansat de pe această colină.
La nord de regiunea Doneţk, forţele ucrainene au indicat preluarea controlului asupra localităţii Debalţevo şi consolidarea poziţiilor în vederea ‘eliberării’ bastionului rebelilor din Gorlivka. Acestea mai spun că au intrat în localitatea Lutughin, în regiunea vecină Lugansk.
La ora actuală, au fost eliberate 60 de localităţi în regiunile Doneţk şi Lugansk, a indicat în noaptea de duminică spre luni, într-o intervenţie la postul de televiziune TSN, ministrul apărării ucrainean Valeri Gheletei, adăugând că armata îşi continuă ofensiva, fără nicio pauză. Purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru securitate naţională şi apărare, Andrei Lisenko, a declarat că trupele guvernamentale s-au apropiat la aproximativ 40 km de locul prăbuşirii avionului, dar că în prezent nu desfăşoară operaţiuni militare în zonă.