Ucraina – Atac masiv cu rachete al Rusiei. Explozii la Kiev, reţeaua electrică vizată, antiaeriana activată
„Mai multe explozii au fost auzite în capitala Kiev în dimineaţa zilei de 10 februarie, ca parte a ultimului atac masiv cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei”, au semnalat autorităţile locale, scrie Agerpres.
Jurnaliştii de la Reuters au auzit cel puţin trei explozii în capitala Kiev.
După ce au sunat sirenele antiaeriene, locuitorii capitalei au coborât în metrou pentru a se adăposti, cu ochii lipiţi de telefoanele mobile în căutarea mai multor informaţii.
Administraţia militară din capitala ucraineană a anunţat pe contul său de Twiiter, citată de The Kyiv Independent, că „apărarea antiaeriană este în prezent activă în zonă”, care nu precizează dacă există morţi sau răniţi.
Între timp, forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus cinci rachete ‘Kalibr’ şi cinci drone kamikaze ‘Shahed’, de fabricaţie iraniană pe care Rusia le-a folosit pentru a ataca în ultimele 24 de ore Ucraina.
În cursul acestor atacuri, Moscova a lansat noi rachete de pe bombardiere strategice ‘Tu-95’, au adăugat forţele aeriene ucrainene într-un comunicat postat pe contul lor de Telegram.
„În 10 februarie 2023, Rusia a atacat oraşe şi instalaţii de infrastructură critică din Ucraina. Mijloacele militare şi personalul Forţelor aeriene ale Ucrainei au distrus cinci rachete de croazieră ‘Kalibr’ şi cinci drone de atac ‘Shahed-136/131′”, se menţionează în acelaşi comunicat.
De asemenea, documentul detaliază că, în cursul nopţii şi la primele ore ale dimineţii, ruşii au folosit şapte drone kamikaze „Shahed-136/131”, care au fost lansate de pe coasta de est a Mării Azov, şi şase rachete de croazieră „Kalibr”, trase de pe o fregată rusă din Marea Neagră.
Ruşii au lansat, de asemenea, un atac masiv cu rachete antiaeriene ‘S-300’ din zonele oraşului rusesc Belgorod şi din oraşul ucrainean ocupat temporar Tokmak, în regiunea Zaporojie, în sud-estul ţării.
„Aviaţia inamică este în aer şi navele care pot transporta rachete Kaliber se află pe mare. Inamicul a lansat rachete. Alerta aeriană va fi de lungă durată”, a declarat Maksim Marcenko, guvernatorul regional al regiunii Odesa, din sudul Ucrainei. „Vă rog, nu ignoraţi sirenele de alertă aeriană şi mergeţi în adăposturi”, a îndemnat el populaţia.
Alte 35 de rachete antiaeriene ghidate „S-300” au fost lansate împotriva regiunilor Harkov şi Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Forţele aeriene subliniază că aceste rachete nu pot fi distruse în aer de sistemele de apărare antiaeriană de care dispune în prezent Ucraina.
Operatorul reţelei electrice din Ucraina, Ukrenergo, a declarat că mai multe instalaţii din estul, sudul şi vestul Ucrainei au fost lovite, provocând întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Primarul celui mai mare oraş din estul Ucrainei, Harkov, confirmase anterior că o instalaţie de infrastructură de acolo a fost lovită, şi avertizase cu privire la posibile întreruperi de energie electrică.
Ukrenergo a declarat că Rusia a atacat şi în cursul nopţii de joi spre vineri reţeaua electrică a Ucrainei cu drone şi rachete, ţintind centralele electrice şi transformatoare.
Moscova, care a lansat o invazie în Ucraina cu aproape un an în urmă, desfăşoară o campanie de atacuri masive cu rachete împotriva infrastructurii critice ucrainene din octombrie trecut.
În ultimele zile, guvernul ucrainean a anunţat că Rusia pregăteşte o ofensivă majoră cu doar 14 zile înainte de marcarea unui an de la începutul invaziei în Ucraina.
Atacurile au avut loc la câteva ore după ce preşedintele Volodimir Zelenski a efectuat o vizită oficială în Marea Britanie şi în Franţa şi a participat la summitul Consiliului European, care a avut loc joi la Bruxelles, la care a fost confirmat sprijinul economic şi militar al UE pentru Ucraina.