Ucraina: Autoproclamata republică Lugansk ar pregăti un apel către ONU pentru recunoaşterea sa

Economica.net
12 05. 2014
lugansk_345676543_91298400

‘Noi pregătim doar un apel către ONU şi comunitatea internaţională privind recunoaşterea’, a spus Nikitin.

O măsură similară se aşteaptă şi din partea aşa-numitei republici populare Doneţk, în urma referendumului desfăşurat duminică privind statutul viitor al acestei regiuni.

Atât la Doneţk, cât şi la Lugansk, buletinele de vot au conţinut doar o singură întrebare: ‘Susţineţi actul privind independenţa statală, respectiv a republicilor populare Doneţk şi Lugansk?’

Rata de participare la vot în Doneţk a fost de 75%, iar în regiunea Lugansk de 81%, potrivit RIA Novosti.

Potrivit datelor finale ale comisiei electorale, independenţa regiunii Lugansk a fost susţinută la referendum de 96,2% din participanţi.

Kremlinul a anunţat anterior că aşteaptă punerea în practică a rezultatelor referendumului din bazinul carbonifer Donbas. ‘Moscova respectă voinţa populaţiei din Doneţk şi Lugansk şi porneşte de la faptul că realizarea practică a rezultatelor referendumurilor va avea loc într-un mod civilizat, fără nicio recurenţă la violenţă, ci prin intermediul dialogului între reprezentanţii Kievului, Doneţkului şi Luganskului’, se menţionează într-un comunicat al serviciului de presă al Kremlinului, citat de agenţia de presă Interfax-Ukraina.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a denunţat ‘farsa’ desfăşurată duminică în estul Ucrainei, la care, potrivit estimărilor Kievului, au participat 24% din populaţia Luganskului şi un procent de 32% din cea a regiunii Doneţk.

Rusia ‘respectă’ expresia voinţei ucrainenilor din est (Kremlin)
     
Rusia ‘respectă’ expresia voinţei populaţiei din estul Ucrainei şi speră într-un ‘dialog’ între regiunile separatiste şi Kiev, a declarat luni Kremlinul după referendumul de duminică din Doneţk şi Lugansk.

‘Noi respectăm la Moscova expresia voinţei populaţiilor din regiunile Doneţk şi Lugansk şi plecăm de la principiul că punerea în practică a rezultatului referendumurilor (pentru independenţă) se va face într-un mod civilizat, fără nicio recidivă de violenţă, prin dialog între reprezentanţii Kievului şi cei din Doneţk şi Lugansk’, a declarat Kremlinul într-un comunicat citat de AFP.

Preşedinţia rusă consideră, potrivit aceluiaşi comunicat, că ‘toate eforturile de mediere sunt binevenite pentru a lansa un astfel de dialog, inclusiv prin intermediul OSCE’, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Kremlinul mai subliniază, între altele, că, în pofida tentativelor de a împiedica votul de duminică, participarea la referendumul din Doneţk şi Lugansk a fost ‘ridicată’, prezenţa la urne fiind, conform datelor anunţate de organizatori şi preluate de Interfax, de circa 74,87% şi, respectiv, 81%.

În acelaşi comunicat, Moscova ‘condamnă utilizarea forţei, inclusiv recurgerea la arme grele împotriva cetăţenilor paşnici, care a dus la pierderi de vieţi omeneşti’.

Potrivit rezultatelor anunţate de separatiştii rusofoni şi citate de Interfax, în Doneţk aproape 90% dintre cei care au votat s-au pronunţat pentru independenţa regiunii, iar la Lugansk procentul a fost de peste 95%.

UE şi SUA au declarat că nu recunosc rezultatele acestui ‘aşa-zis referendum’ şi au ameninţat Rusia cu noi sancţiuni, în timp ce Kievul a denunţat luni ”o farsă propagandistică ce nu va avea niciun fel de consecinţe juridice, cu excepţia urmăririi penale pentru organizatori”.

În acest context, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, este aşteptat la Kiev în cursul serii de luni, pentru a se întâlni cu premierul Arseni Iaţeniuk şi pentru a reafirma cu acest prilej sprijinul UE pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina ce urmează să aibă loc la 25 mai.

Rusia nu recunoaşte rezultatele referendumului, ci doar le ‘respectă’, constată OSCE
     
Preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministrul elveţian de externe Didier Burkhalter, a remarcat luni faptul că Rusia nu a recunoscut oficial rezultatele referendumului organizat duminică în estul Ucrainei, limitându-se să declare că Moscova ‘respectă’ expresia voinţei populaţiei din regiune.

‘Aţi văzut răspunsul Rusiei în această dimineaţă: ea şi-a exprimat respectul, nu recunoaşterea referendumului. Prin urmare, nu este o recunoaştere a rezultatelor, ceea ce este important’, a subliniat Burkhalter după o reuniune la Bruxelles cu miniştrii de externe din UE, potrivit relatării AFP.

Kremlinul a declarat luni dimineaţa că Rusia ‘respectă’ expresia voinţei populaţiei din estul Ucrainei şi că speră într-un ‘dialog’ între regiunile separatiste şi Kiev.

Burkhalter s-a declarat ‘convins’ de ‘voinţa’ diferitelor părţi, între care şi Moscova, de a angaja ‘un dialog’ pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. El a insistat asupra necesităţii de a angaja rapid negocieri în această privinţă, subliniind că ‘principala provocare este timpul’. ‘Nu avem timp de pierdut’, a ţinut să semnaleze preşedintele OSCE.

La Bruxelles, este prevăzută o reuniune a miniştrilor de externe europeni în cadrul căreia ar putea fi adoptate sancţiuni mai dure împotriva Rusiei, acuzată de întreţinerea tensiunilor în Ucraina şi de nerespectarea promisiunilor de a-şi retrage trupele de la graniţa cu ţara vecină.

Potrivit unei surse diplomatice franceze, citată de AFP, o reuniune între reprezentanţii Kievului şi cei ai separatiştilor proruşi ar putea avea loc miercuri în Ucraina, sub egida OSCE.