Ucraina: Canada trimite o fregată în sprijinul forţelor NATO

Economica.net
01 05. 2014
55_59036600

După trimiterea marţi a şase avioane de luptă F-18 canadiene în România pentru a întări capacităţile NATO la faţa locului, guvernul canadian îşi accentuează prezenţa prin ‘consolidarea securităţii în Europa Centrală şi de Est’, a explicat el.

Pentru a face acest lucru, Canada s-a angajat ‘să detaşeze NCSM Regina… din cadrul forţele navale permanente ale NATO’ /Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord/, a declarat Stephen Harper.

‘Ocupaţia rusă ilegală a Ucrainei şi gesturile militare provocatoare ale Rusiei continuă să preocupe enorm comunitatea internaţională’, a adăugat el.

Canada, a asigurat primul ministru, cu cea mai mare comunitate ucraineană din lume de aproximativ 1,2 milioane de persoane, ‘rămâne hotărâtă să lucreze cu aliaţii săi din NATO pentru a sprijini suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei’.

Fregata Regina, desfăşurată în prezent în Marea Arabiei, este o navă de 130 de metri pusă în serviciu de forţele canadiene în urmă cu peste 20 de ani.