Ucraina: CE propune un nou ajutor european de 1,8 miliarde de euro
Această asistenţă va fi acordată sub formă de împrumut pe termen mediu, se arată în comunicatul de presă.
La jumătatea lunii iunie, Comisia Europeană a vărsat Ucrainei o tranşă de asistenţă financiară de 500 milioane de euro ridicaţi de UE pe pieţele financiare pe un termen de zece ani, scrie Agerpres.
Anterior, în 20 mai, o primă tranşă de 100 milioane de euro fusese livrată Kievului.
În 12 septembrie 2014, în cursul unei întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene de atunci, Jose Manuel Barroso, şeful statului ucrainean Petro Poroşenko a ridicat problema unei livrări mai rapide către ţara sa a unei noi tranşe în cadrul AMF de 1 miliard de euro.
Ucraina se află în prezent la un pas de incapacitatea de plată. Autorităţile speră să salveze economia ţării cu ajutorul împrumuturilor externe, în special din partea FMI.
Kievul a primit astfel o primă tranşă de 3,2 miliarde de dolari în luna mai, iar a doua, de 1,4 miliarde de dolari, la începutul lunii septembrie. În total, FMI a aprobat acordarea a 17 miliarde de dolari Ucrainei pentru stabilizarea bugetului în contextual unei grave crize economice şi politice.
AMF este un instrument de ajutor financiar extern al UE, care îi permite să acorde o asistenţă macroeconomică ţărilor apropiate pentru a le ajuta să facă faţă gravelor dificultăţi ale balanţei de plăţi, completând finanţările acordate de FMI în cadrul unui program de ajustare şi reformă. Aceasta poate lua forma subvenţiilor financiare din bugetul UE sau a unor credite pentru care Comisia Europeană se împrumută pe pieţele financiare, înainte ca ele să ajungă la beneficiar.