Ucraina cere apărare antiaeriană drept garanţie a securităţii pe viitor
Apărarea împotriva dronelor şi rachetelor este considerată de Ucraina o garanţie de securitate pe viitor, a arătat oficialul după discuţii la Kiev cu consilieri pentru securitate naţională din Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa.
Iermak a afirmat că în cadrul unui grup internaţional de experţi continuă dezbaterea privind modul în care ar putea exista pe viitor Ucraina, ca vecină cu Rusia, cu ajutorul unor garanţii. Una dintre acestea ar putea fi un sistem de apărare antiaeriană, a susţinut el.
Oficialul a respins din nou, ca nefondate, acuzaţiile Rusiei că Ucraina ar putea folosi o „bombă murdară”, care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale. El a insistat că este vorba de o campanie de dezinformare dusă de preşedintele rus Vladimir Putin. Ucraina este dispusă să permită accesul experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), astfel încât aceştia să se poată convinge singuri de falsitatea acuzaţiilor.
La detonarea aşa-numitelor „bombe murdare” nu se produce o reacţie nucleară în lanţ, ca la armele atomice. Rusia s-a referit la o astfel de posibilitate duminică, iar Ucraina, Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au dezminţit prompt orice intenţie în acest sens. Cu toate acestea, Moscova insistă – fără a prezenta vreo probă – că Kievul deţine o bombă de tipul respectiv şi urmează să o utilizeze.
Agenţia dpa menţionează că ruşii sunt de fapt cei suspectaţi că pregătesc lansarea unei „bombe murdare” în Ucraina.