Ucraina cere noi arme occidentale pentru a scoate din impas războiul cu Rusia

29 12. 2022
Ucraina

”Situaţia este pur şi simplu în impas”, nici trupele ucrainene şi nici cele ruse nu reuşesc înaintări substanţiale, a spus Budanov la postul BBC.

După ce trupele ruse s-au retras în noiembrie de pe malul vestic al fluviului Nipru în provincia ucraineană sudică Herson, acum luptele cele mai grele se dau în jurul oraşului Bahmut din provincia estică Doneţk. Cele două tabele sunt captive acolo în lupte crâncene de când trupele ruse au lansat în luna mai asaltul asupra oraşului.

Venirea iernii a încetinit înaintările şi forţele ruse sunt ”acum complet într-un punct mort”, cu pierderi grele, potrivit şefului informaţiilor militare ucrainene. El admite însă că nici trupele ucrainene nu pot avansa dacă nu primesc noi resurse, adică noi arme şi muniţii occidentale.

”Nu-i putem învinge categoric în toate direcţiile. Dar nici ei nu pot”, a rezumat Kirilo Budanov situaţia de pe front după zece luni de la începutul agresiunii ruse. ”Aşteptăm cu mare nerăbdare noi livrări de arme, şi venirea unor arme mai moderne”, a subliniat şeful serviciului de informaţii militare ucrainean.

Cât despre ideea că Rusia ar putea redeschide un nou front în nord printr-un alt atac din Belarus, el a estimat că cel puţin deocamdată nu există condiţii pentru lansarea unei asemenea operaţiuni. ”În acest moment, nu văd vreun semn de pregătire pentru o invazie asupra Kievului sau asupra zonelor din nord dinspre Belarus”, a spus Kirilo Budanov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a obţinut săptămâna trecută la Washington, unde s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, un nou ajutor militar din partea SUA, în valoare de circa 1,8 miliarde de dolari. Acesta ridică la peste 21 de miliarde de dolari ajutorul militar oferit Ucrainei de SUA de când a început invazia rusă.

Şi state europene au dat Ucrainei în acest timp un ajutor semnificativ constând în arme, muniţii, programe de instrucţie pentru armata ucraineană şi fonduri, dar Kievul insistă că are nevoie de mai mult pentru a înclina balanţa în favoarea sa în conflictul cu Rusia.

Acest ajutor a contribuit mult la eşecurile armatei ruse, dar în acelaşi timp a diminuat semnificativ stocurile occidentale, iar în privinţa muniţiilor de artilerie completarea lor va necesita 10-15 ani, a avertizat proprietarul unei mari companii cehe producătoare de armament implicată în ajutorul militar oferit Ucrainei.