Ucraina cere SUA, UE şi G7 să blocheze activele ruse şi vrea o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

Economica.net
28 08. 2014
ucraina_20460500_74398300_87783500

În cadrul unei reuniuni guvernamentale, Iaţeniuk a cerut ‘SUA, UE şi G7 să blocheze activele şi finanţele ruse până când Moscova îşi va retrage forţele armate, echipamentul şi agenţii’.

El a mai spus că Ministerul Finanţelor va vinde 340 milioane de dolari Băncii Centrale pentru a sprijini rezervele şi pentru a ajuta la stabilizarea grivna (moneda ucraineană).

Şeful guvernului ucrainean le-a cerut totodată partenerilor săi occidentali să convoace o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu prezenţa din ce în ce mai mare a trupelor ruse pe teritoriul ţării sale, informează EFE.

‘Rusia şi-a crescut substanţial prezenţa militară în Ucraina’, a denunţat Iaţeniuk, după contraofensiva lansată de separatiştii proruşi în estul Ucrainei şi după arestarea, în urmă cu două zile, a zece militari ruşi pe teritoriul ucrainean.