Ucraina declară că a distrus şase avioane ruse la o bază aeriană – surse militare

05 04. 2024
ukraine-7862274_1280

Atacul asupra aerodromului Morozovsk în regiunea rusă Rostov (sud), la frontiera cu Ucraina, a fost o „operaţiune specială” realizată în comun de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi armata ucraineană, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul sectorului apărării ucrainean.

Sursa nu a precizat modul în care a fost realizată această operaţiune, dar Rusia a raportat mai devreme unul dintre cele mai mari atacuri cu drone ucrainene, care a vizat mai multe regiuni, inclusiv Rostov, în cursul nopţii trecute şi vineri dimineaţă.

Oraşul Rostov pe Don, centrul administrativ al acestei regiuni, adăposteşte cartierul general al trupelor ruse angajate în războiul declanşat de Rusia în Ucraina în februarie 2022.

La baza Morozovsk se află în special bombardiere utilizate pentru a lovi poziţii ale armatei ucrainene şi oraşele situate în apropierea liniei frontului, conform interlocutorului AFP. Potrivit agenţiei de presă Unian, este vorba de avioane de luptă Su-27 şi Su-34.

„Este o operaţiune specială importantă care va reduce considerabil potenţialul de luptă al ruşilor”, a declarat sursa citată, adăugând ca „în jur de 20” de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în atacul asupra bazei aeriene din Rostov.

Agenţia rusă de presă RIA Novosti a citat anterior Ministerul Apărării de la Moscova care a afirmat că apărarea antiaeriană rusă a doborât 53 de drone ucrainene în cursul nopţii, majoritatea deasupra regiunii Rostov.