Ucraina: Decret prezidenţial privind mobilizarea parţială
Documentul a fost semnat miercuri după-amiază în cursul unei reuniuni a preşedintelui cu şefii administraţiilor de stat regionale, potrivit aceleiaşi agenţii de presă.
‘Provocările care stau în faţa noastră nu lasă nicio îndoială că principalul nostru obiectiv este consolidarea capacităţii de apărare a ţării’, a declarat Poroşenko, informând auditoriul asupra semnării decretului respectiv, scrie Agerpres.
‘Vă atrag atenţia asupra respectării principiului justiţiei sociale: apărarea patriei nu este doar o obligaţie pentru muncitori şi agricultori. Nu refuzaţi acest drept şi elitelor politice locale. Voi solicita ministrului apărării să aducă la cunoştinţa tuturor comisariatelor militare această poziţie a mea’, a afirmat preşedintele Poroşenko.
În timpul celei de-a patra etape de mobilizare (până acum au avut loc trei), numărul total al persoanelor mobilizate va ajunge la 50.000, a indicat şeful statului ucrainean.
După cum a menţionat în ajun Vladimir Talalai, şeful adjunct al Direcţiei principale de planificare militară de pe lângă Statul Major al armatei ucrainene, persoanele mobilizate nu au dreptul să refuze să fie trimise în zona de conflict din estul Ucrainei. Cei care se eschivează de la serviciul militar riscă urmărirea penală, a mai amintit acesta.