Ucraina este interesată de livrări de gaz şi cărbune din Europa – Turcinov

Pentru Ucraina este principial importul de gaz în sens invers din Europa şi dorim să scăpăm de monopolul rus (la livrările de gaz), a declarat vineri preşedintele Radei Supreme de la Kiev, în timpul întâlnirii cu preşedinţii de parlament din ţările Uniunii Europene, informează Tass, citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 11:46
Ucraina este interesată de livrări de gaz şi cărbune din Europa - Turcinov

În acelaşi timp, Turcinov a recunoscut că Ucraina are ‘probleme colosale în ceea ce priveşte aprovizionarea cu cărbune, în condiţiile în care Doneţk şi Lugansk sunt blocate, iar infrastructura regiunii este distrusă’. ‘Pentru noi este important caracterul alternativ al livrărilor energetice. Sunt convins că guvernul (ucrainean) va coopera în mod sistematic cu Polonia frăţească’, a declarat Turcinov.

Posibilitatea de a-i livra cărbune Ucrainei a fost invocată la reuniune de preşedintele Senatului polonez, Bogdan Borusewicz. ‘În Polonia există mari zăcăminte de cărbune, iar Ucraina are probleme. Ucrainenii înregistrează un deficit, noi – un excedent’, a spus Borusewicz.

În perioada ianuarie-septembrie 2014, Ucraina şi-a majorat cu 31,8 % (cu 700 milioane de metri cubi) importurile în sens invers de gaz natural din Europa, până la 2,2 miliarde de metri cubi, a informat serviciul de presă al ‘Ukrtransgaz’. Potrivit companiei, în septembrie din ţările europene au fost importate 986 de milioane de metri cubi de gaz natural. ‘Întreaga cantitate a fost importată din Slovacia, Polonia şi Ungaria, 779 milioane de metri cubi, 117 milioane şi respectiv 90 milioane’, a precizat compania.

Ucrainei nu-i ajunge cărbune pentru producerea a 30% din energia electrică necesară, iar pentru achiziţia lui este necesară o sumă de 115 milioane de dolari, a declarat joi ministrul energeticii şi al industriei cărbunelui al Ucrainei, Iuri Prodan.

Autorităţile ucrainene analizează posibilitatea diversificării furnizorilor de combustibil. În acest sens au fost deja menţionate ţări precum SUA, Africa de Sud, Brazilia şi Chile.

Te-ar mai putea interesa și
Shein anunţă că va spori testarea siguranţei produselor, după avertismentul Comisiei Europene
Shein anunţă că va spori testarea siguranţei produselor, după avertismentul Comisiei Europene
China - Shein a anunţat joi că va spori anul acesta testarea produselor sale, după ce Comisia Europeană a avertizat că va impune amenzi dacă nu sunt rezolvate temerile privind produsele......
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanţelor a luat 779 milioane de lei de la bănci – date 29 mai 2025
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanţelor a luat 779 milioane de lei de la bănci – date 29 mai 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 778,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
Limitless Agency și Pluxee România – 4 Nominalizări la European Search Awards 2025
Limitless Agency și Pluxee România – 4 Nominalizări la European Search Awards 2025
Limitless Agency, una dintre cele mai importante agenții de marketing digital din România, în parteneriat cu Pluxee România, ...
Cum vede Spania imigraţia, ţara în care românii sunt pe locul doi la populaţie străină – Mai multe probleme decât beneficii? Gestionarea fenomenului este cea mai importantă pentru spanioli
Cum vede Spania imigraţia, ţara în care românii sunt pe locul doi la populaţie străină – Mai multe probleme ...
Un procent de 63% din spanioli cred că imigraţia este o oportunitate pe care Spania trebuie să o valorifice (19%) sau ...