Ucraina îl acuză pe Viktor Orban de lipsă de respect

28 12. 2022
orban_viktor - 540x304_98446400

Declaraţiile premierului Orban „demonstrează o desconsiderare patologică faţă de Ucraina şi poporul ucrainean care luptă împotriva agresiunii ruse”, a indicat ministerul ucrainean acuzându-l pe liderul ungar de „miopie politică”, scrie Agerpres.

Comentariile au survenit ca răspuns la o declaraţie a premierului Orban, potrivit căreia războiul s-ar putea încheia dacă Statele Unite ar înceta furnizarea de arme către Ucraina.

Orban a lucrat în acest fel spre înfrângerea Ucrainei, chiar dacă aceasta ar spori pericolul agresiunii ruse îndreptate către Ungaria, a spus ministerul. „Liderul ungar ar trebui să se întrebe dacă vrea pace”, a menţionat sursa citată.

Într-un interviu acordat anterior premierul Orban a declarat: „Ucraina poate să continue luptând doar atât timp cât Statele Unite îi sprijină cu bani şi arme. Dacă americanii doresc pace, atunci va fi pace”.

Relaţiile dintre cele două state vecine sunt tensionate. Orban a încercat în mod repetat să blocheze sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei, notează dpa.