Ucraina impune sancţiuni băncilor publice ruse

Economica.net
16 03. 2017
c5c595e9_e26f_4930_8d50_ad420c9a630f_cx0_cy4_cw0_w1023_r1_s_92968500

Această decizie constituie de asemenea o ripostă la uzurparea de către rebelii proruşi a întreprinderilor ucrainene instalate în acele teritorii şi care făceau la rândul lor obiectul unei blocade comerciale impuse de mai multe luni de către militanţi naţionalişti ucraineni.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a aprobat măsuri punitive la adresa filialelor ucrainene a cinci bănci ruseşti, printre care giganţii publici Sberbank şi VTB, interzicându-le scoaterea de fonduri din ţară.

‘Sancţiunile vor fi puse în aplicare pentru o perioadă de un an’, a anunţat preşedinţia Ucrainei într-un comunicat.

Sberbank şi VTB se numără printre cele 15 cele mai mari bănci care operează în Ucraina, cu fonduri care depăşesc 68 de miliarde de hrivne (2,35 de miliarde de euro).

Kievul a suspendat deja miercuri transportul de mărfuri prin linia de contact dintre teritoriile separatiste din est şi restul ţării, instaurând de facto o blocadă economică a acestor teritorii.

Autorităţile ucrainene au fost iritate de decizia din februarie a Moscovei de a recunoaşte validitatea paşapoartelor eliberate de ‘republicile’ separatiste din Est – Doneţk şi Lugansk.