Ucraina îndeplineşte două din cele şapte condiţii stabilite pentru începerea negocierilor de aderare la UE
Într-o decizie mai degrabă simbolică, UE a acordat Ucrainei, în urmă cu un an, statutul de candidată la aderare, la patru luni după începerea agresiunii ruse nejustificate şi neprovocate împotriva ţării vecine.
Însă UE a stabilit şapte condiţii – printre care reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei endemice – pentru a lansa negocierile de aderare. Kievul a solicitat începerea acestor negocieri în cursul lui 2023.
Raportul executivului comunitar este un jalon important în acest proces. Susţinătorii aderării rapide a Ucrainei doresc ca decizia de începere a negocierilor între Bruxelles şi Kiev să fie luată la Consiliul European din decembrie acest an.
Doi reprezentanţi ai UE, care au consultat raportul, au menţionat că până în prezent Ucraina a îndeplinit două criterii, referitoare la reforma sistemului judiciar şi la legea presei. Ei au precizat că raportul pune accentul pe aspectele pozitive.
”Există progrese. Raportul va fi moderat pozitiv. Nu este vorba despre cosmetizarea realităţii, ci despre recunoaşterea progreselor; de exemplu, au existat cazuri anticorupţie vizibile”, a declarat unul dintre oficiali, sub rezerva anonimatului.
În ultimele luni, în Ucraina au fost mediatizate câteva cazuri anticorupţie importante, precum arestarea şefului Curţii Supreme pentru luare de mită în valoare de 2,7 milioane dolari.
Alte criterii necesare pentru începerea negocierilor de aderare la UE includ reforma Curţii Constituţionale, adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a spălării banilor, legi pentru ţinerea sub control a oligarhilor şi salvgardarea drepturilor minorităţilor naţionale.
O altă sursă din UE, familiarizată cu recomandările UE pentru Kiev în legătură cu statul de drept, a adăugat: ”Cu privire la reforme, va fi jumătatea plină a paharului, nu am adopta niciodată un ton negativ faţă de Ucraina pentru moment. Reformele sistemului judiciar au înregistrat unele progrese, deşi încă există unele esenţiale de realizat. Nu totul este satisfăcător”.
Raportul din această săptămână este o etapă intermediară înaintea raportului oficial ce va fi publicat în luna octombrie şi va fi prezentat miercuri reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre pe lângă UE. De asemenea, documentul va fi prezentat joi, la Stockholm, miniştrilor de externe din UE.
Consiliul European va avea decizia finală cu privire la eventuala începere a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Polonia şi ţările baltice în general sprijină o procedură rapidă de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, în timp ce ţări membre occidentale, precum Franţa, Germania şi Olanda, sunt mai reticente faţă de această idee.