Ucraina intenţionează să amâne cu 24 de luni plata datoriei

20 07. 2022
ucraina 456787654

Executivul de la Kiev, care încearcă să facă faţă efectelor invaziei Rusiei din 24 februarie, a dat instrucţiuni Ministerului de Finanţe să negocieze cu creditorii amânarea plăţilor şi a promis dobânzi suplimentare la plăţile amânate.

Ucraina deţine câteva emisiuni de eurobonduri, în valoare de 19,5 miliarde de dolari, cu scadenţa în 2022-2033, care ar urma să fi amânate până în 2024-2035.

În septembrie, Ucraina are de plată un nivel record al datoriei externe – aproape 57 miliarde de hrivne (1,93 miliarde de dolari) – iar veniturile la bugetul statului acoperă doar o treime din necesităţile de finanţare ale ţării.

Tymofiy Mylovanov, consilier al Cabinetului preşedintelui ucrainean, a cerut partenerilor externi să-şi majoreze sprijinul financiar acordat Ucrainei pentru a ajuta ţara să nu se confrunte cu o criză, în situaţia în care cheltuielile au urcat semnificativ din cauza războiului, iar veniturile au scăzut.