Ucraina îşi va dota armata cu noi tipuri de rachete

Economica.net
14 10. 2014
racheta_2456543_62141200

‘Două societăţi ale consorţiului au lucrat la elaborarea noilor tipuri de rachete aer-aer şi aer-sol. Eforturile lor se apropie de sfârşit’, a indicat concernul ucrainean, citat de agenţia Unian.

Rachetele vor fi destinate să echipeze avioanele armatei naţionale şi toate componentele acestor sisteme sunt fabricate în Ucraina, a precizat Ukroboronprom.

În contextul conflictului din estul separatist prorus al Ucrainei, premierul Arseni Iaţeniuk declara săptămâna trecută că guvernul intenţionează să aloce suplimentar un miliard de grivne (peste 76 de milioane de dolari) sub formă de garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea şi înnoirea tehnicii militare. În acelaşi timp, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko afirma recent că statul ucrainean îşi va întări sprijinul pentru industria de război şi armată.