Ucraina îşi va majora importurile de gaze naturale din Europa

Ucraina va continua să îşi majoreze importurile de gaze naturale din Europa, ceea ce va permite ţării să-şi diversifice sursele de aprovizionare, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, citat de Interfax.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 16:32
Ucraina îşi va majora importurile de gaze naturale din Europa

Stavytsky a subliniat că, dacă la începutul anului importurile zilnice de gaze naturale ale Ucrainei de pe teritoriul Poloniei se ridicau la două milioane metri cubi, în prezent se situează la cinci milioane metri cubi. În plus, livrările din Ungaria au crescut şi ele de la trei la cinci milioane metri cubi, urmând să ajungă la 12 milioane metri cubi în luna august.

Ministrul Energiei a mai spus că, în eventualitatea în care vor începe şi livrările de gaze naturale din România şi Slovacia, Ucraina va putea să-şi diversifice în mod semnificativ importurile de gaze naturale.

‘Dacă vom deschidea o a treia şi cea de a patra rută din Slovacia şi România vom putea să diversificăm complet livrările de gaze către Ucraina. Dacă adăugăm toate aceste rute pe care le dezvoltăm vom putea importa anul până la 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale’, a spus Eduard Stavytsky într-un briefing de presă.

Ministrul ucrainean al Energiei a mai spus că furnizarea de gaze naturale Ucrainei din Uniunea Europeană este un proces normal. ‘Avem de a face cu companii care se ocupă cu achiziţia şi vânzarea de gaze naturale. Nu ne interesează de unde cumpără gazele aceste companii’, a declarat Eduard Stavytsky, referindu-se la declaraţiile directorului Gazprom referitoare la ilegalitatea livrărilor de gaze în sistem invers către Ucraina.

La începutul lunii trecute, Ucraina a început discuţiile cu România în legătură cu posibilitatea livrărilor de gaze naturale în sistem invers. Anterior, societatea care operează sistemul de gazoducte din Ucraina, Ukrtransgaz, a propus Slovaciei să utilizeze una din cele patru conducte dintre cele două ţări în sistemul invers, ceea ce ar permite Ucrainei să cumpere o cantitate de cel puţin 10 miliarde metri cubi de gaze naturale de pe pieţele spot din Europa via Slovacia.

Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Al doilea cel mai mare retailer de mobilă din lume vine în București cu primul magazin sub brandul Mömax. Au început angajările
Al doilea cel mai mare retailer de mobilă din lume vine în București cu primul magazin sub brandul Mömax. Au început ...
Lanțul de magazine de mobilier Momax, parte a grupului austriac XXXLutz Properties care deține și XXXLutz, va deschide în curând prima sa unitate din Capitală, în complexul Vitantis de pe......
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener ...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...