Ucraina – Noi atacuri ale Rusiei în Kiev şi alte regiuni
Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunţat ulterior că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât „mai multe rachete ruse” deasupra Kievului, scrie Agerpres.
De la începutul acestei săptămâni, capitala ucraineană a fost atacată de mai multe ori de drone kamikaze ruse. Aceste lovituri care vizează în special infrastructuri energetice s-au soldat cu cinci morţi, printre care, luni, o femeie însărcinată.
Cu puţin timp înainte de explozii, guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a informat pe Telegram că apărarea antiaeriană este „în acţiune” în această zonă.
Guvernatorul regiunii Viniţa, sud-vestul Ucrainei, a afirmat la rândul său pe Telegram că regiunea a fost vizată de rachete ruse şi i-a îndemnat pe locuitori să rămână în adăposturi.
Armata ucraineană a anunţat la rândul său că a doborât două rachete ruse în regiunea Cernigov, în nordul ţării. O dronă de fabricaţie iraniană a explodat la Cernigov, capitala regiunii, potrivit guvernatorului.
Miercuri, Uniunea Europeană a anunţat că are „dovezi” care demonstrează că dronele utilizate de Rusia împotriva Ucrainei au fost furnizate de Iran şi că pregăteşte sancţiuni împotriva Teheranului.
În total, forţele aeriene ucrainene au afirmat miercuri că, de la mijlocul lui septembrie, au distrus 223 de drone iraniene. Teheranul a negat de mai multe ori în ultimele zile că a furnizat arme şi drone Rusiei pentru invazia ei asupra Ucrainei.