Ucraina: O nouă noapte cu violenţe pe străzile din Kiev

Noi ciocniri între manifestanţi şi poliţişti au avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Kiev, în pofida ameninţării premierului ucrainean că va recurge la forţă împotriva 'provocatorilor', scrie AFP.
Economica.net - mie, 22 ian. 2014, 06:27
Ucraina: O nouă noapte cu violenţe pe străzile din Kiev

‘Dacă provocatorii nu se opresc, autorităţile nu vor avea altă opţiune decât să utilizeze forţa în cadrul legii pentru a asigura securitatea cetăţenilor’, a atras atenţia Mikola Azarov în cursul unui interviu acordat postului public rus de informaţii Vesti.

El s-a referit la controversata legislaţie intrată în vigoare marţi ce înăspreşte sancţiunile împotriva manifestanţilor proeuropeni care se opun puterii pe străzile Kievului.

Sfidând aceste ameninţări, manifestanţii au aruncat în cursul nopţii cu cocteiluri Molotov şi pietre împotriva cordoanelor de poliţişti care au răspuns făcând uz de gaze lacrimogene, după cum a constatat un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Situaţia tensionată a fost, totuşi, mai calmă decât în cele două nopţi precedente, chiar dacă numai câteva mii de manifestanţi au fost în continuare prezenţi pe artera care duce la Parlament.

În intervenţia sa de marţi, după două nopţi de confruntări, cele mai violente din ultimele luni, prim-ministrul a subliniat că speră să nu fie necesară recurgerea la forţă.

‘Sperăm că bunul-simţ va prevala’, a spus el, adăugând că ‘oamenii trebuie să înţeleagă că li se propune haos şi distrugeri’. El a dezminţit, totodată, zvonurile legate de instituirea stării de urgenţă.

La rândul său, Rusia a denunţat o situaţie care ‘scapă de sub orice control în Ucraina’, în timp ce negocierile dintre putere şi opoziţie par a fi ajuns într-un punct mort.

Vitali Klitciko, unul dintre liderii opoziţiei, care vrea să discute numai cu şeful statului a părăsit marţi preşedinţia fără să fi fost primit de Viktor Ianukovici care era ‘ocupat’.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a denunţat sprijinul ‘indecent’ adus, în opinia sa, opoziţiei de europeni.

Aceştia din urmă au acuzat puterea de la Kiev că a provocat escaladarea violenţei prin adoptarea unor legi represive împotriva contestatarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Lyft a cumpărat platforma de mobilitate FreeNow de la BMW și Mercedes și a intrat în Europa
Lyft a cumpărat platforma de mobilitate FreeNow de la BMW și Mercedes și a intrat în Europa
Lyft cumpără platforma de mobilitate FreeNow de la giganții germani din automobile BMW și Mercedes-Benz  pentru 175 de milioane de euro pentru a se extinde pe piața europeană de transport, a......
Angajarea şi promovarea angajaţilor la stat pe criterii meritocratice: guvernul a mai făcut un pas pentru atingerea acestui deziderat
Angajarea şi promovarea angajaţilor la stat pe criterii meritocratice: guvernul a mai făcut un pas pentru atingerea acestui ...
Guvernul României a aprobat, în ședința din 16 aprilie 2025, o ordonanță de urgență prin care este instituit oficial ...
Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase, crede că războaiele comerciale declanșate de Trump pot afecta credibilitatea SUA
Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase, crede că războaiele comerciale declanșate de Trump pot afecta credibilitatea SUA
Jamie Dimon, CEO-ul cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, afirmă că războaiele comerciale declanșate ...
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European cere renunțarea la interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare cu ardere internă după 2035
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European cere renunțarea la interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare cu ...
Manfred Weber, liderul celui mai mare grup politic din Parlamentul European, PPE, a declarat că UE ar trebui să renunțe ...