Ucraina: Opoziţia spune că Ianukovici se pregăteşte să instaureze starea de urgenţă

Economica.net
01 02. 2014
ucraina_5543734_78587300

„Ancheta Serviciului ucrainean de securitate (SBU) privind presupusa tentativă ilegală de preluare a puterii este un element dintr-un scenariu de forţă pentru instaurarea stării de urgenţă”, a declarat Grigori Nemiria, un lider al partidului Batkivşcina.

„Este foarte probabil ca regimul de la Kiev să recurgă din nou la forţă, cu participarea armatei”, a transmis Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, în cursul unei întrevederi cu oficiali europeni.

Armata ucraineană l-a îndemnat vineri pe preşedintele Viktor Ianukovici să adopte „măsuri de urgenţă” pentru „stabilizarea” situaţiei din ţară, în contextul protestelor masive ale opoziţiei proeuropene.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Serghei Lavrov denunţă poziţia UE şi a SUA în favoarea manifestaţiilor „ilegale” din Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat sâmbătă criticile oficialilor din UE şi Statele Unite la adresa regimului din Ucraina, cerându-le să condamne violenţele protestatarilor ucraineni, relatează AFP.

„În privinţa încurajărilor pentru manifestaţii din ce în ce mai violente, acestea au legătură cu promovarea democraţiei?”, a întrebat Lavrov la Conferinţa pentru securitate de la Munchen.

„De ce nu sunt condamnate acţiunile de ocupare a clădirilor guvernamentale, de atacare a forţelor de ordine, de utilizare a sloganurilor rasiste şi neonaziste? De ce liderii politici europeni încurajează acţiuni de încălcare flagrantă a legii?”, a continuat Lavrov.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Consilier prezidenţial rus: Criza din Ucraina este provocată de SUA şi de aliaţi din cadrul NATO

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, va pierde puterea dacă nu va învinge rebeliunea, afirmă un consilier al Kremlinului, afirmând că Statele Unite şi alte ţări membre NATO sunt la originea crizei din Ucraina.

 „Viktor Ianukovici se confruntă cu o lovitură de stat”, afirmă Serghei Glaziev.

„El este garantul Constituţiei. Fie apără statul ucrainean şi învinge rebeliunea, provocată şi finanţată de forţe externe, fie riscă să piardă puterea, şi atunci va fi un haos şi un conflict permanent în Ucraina”, adaugă consilierul preşedintelui Vladimir Putin.

Glaziev a acuzat Statele Unite şi „aliaţii acestora din cadrul NATO” că ar fi la originea crizei din Ucraina, prin finanţarea cu „miliarde de dolari” a organizaţiilor nonguvernamentale care au cultivat „sentimente rusofobe” în societatea ucraineană.

John Kerry: SUA şi UE sunt alături de poporul ucrainean

Secretarul de Stat american, John Kerry, a exprimat susţinere pentru opoziţia ucraineană, afirmând că Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt alături de poporul ucrainean „în lupta pentru apropierea de Europa”.

„Poporul ucrainean luptă pentru dreptul de a se asocia cu partenerii care îl ajută să îşi îndeplinească aspiraţiile. Ei consideră că viitorul nu trebuie să depindă de o singură ţară”, a afirmat şeful diplomaţiei americane, făcând referire la Rusia, într-un discurs rostit la Conferinţa pentru securitate de la Munchen.

Catherine Ashton va merge din nou în Ucraina săptămâna viitoare: „Sunt alarmată de violenţa şi cazurile de intimidare şi tortură”

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton a anunţat vineri că va efectua o nouă vizită la Kiev săptămâna viitoare, pentru a contribui la rezolvarea crizei politice din Ucraina.

 „Situaţia din Ucraina este foarte îngrijorătoare şi mă voi întoarce la Kiev săptămâna viitoare, în numele Uniunii Europene”, a declarat Ashton, după o întâlnire cu opozantul ucrainean Arseni Iaţeniuk, cu ocazia Conferinţei pentru Securitate de la München.

Săptămâna aceasta, Ashton a efectuat deja o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai puterii şi opoziţiei, îndemnând la încetarea „violenţei”.

„Sunt alarmată de violenţa şi cazurile de intimidare şi tortură” din Ucraina, a afirmat şefa diplomaţiei europene. „În special, sunt îngrozită de tratamentul crud şi torturile la care a fost supus Dmitro Bulatov, precum şi de informaţiile potrivit cărora s-a încercat arestarea lui pe patul de spital. Acest lucru este total inacceptabil şi trebuie să înceteze imediat”, a adăugat ea.

Activist ucrainean, în vârstă de 35 de ani, foarte activ împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici, Dmitro Bulatov a fost răpit şi torturat timp de o săptămână, înainte de a fi găsit abandonat într-o pădure. Potrivit poliţiei, el va fi plasat în arest la domiciliu.

Iaţeniuk împreună cu alţi lideri ai opoziţiei urmează să se întâlnească sâmbătă, la München, cu secretarul de Stat american, John Kerry.