Ucraina: patru observatori OSCE reţinuţi de separatişti
‘Pot confirma că un danez, trimis ca membru al Misiunii speciale de observare a OSCE, este reţinut de separatişti armaţi în Ucraina potrivit informaţiilor noastre, împreună cu alţi trei observatori’, a declarat ministrul danez al comerţului şi dezvoltării Mogens Jensen, într-un comunicat trimis AFP.
Anterior în timpul după-amiezii, OSCE a anunţat că a pierdut contactul de luni seară cu patru din observatorii săi la Doneţk.
AFP a aflat de la o sursă anonimă că aceşti observatori civili au fost arestaţi la un punct de control, cu 40 de minute înainte ca organizaţia să piardă contactul cu ei.
Potrivit OSCE, cei patru membri internaţionali ai Misiunii sale de observare care lipsesc sunt respectiv un danez, un eston, un turc şi un elveţian.
Acest anunţ intervine în timp ce lupte între armata ucraineană şi separatişti proruşi au izbucnit luni în jurul aeroportului internaţional din Doneţk pe care insurgenţii îl ocupaseră.
Marţi, Kievul a declarat că a luat din nou aeroportul sub control. Cel puţin 40 de persoane – 38 de combatanţi şi doi civili – au fost ucişi în lupte, potrivit primarului din Doneţk.