Ucraina: Petro Poroşenko salută un armistiţiu „real”, după 24 de ore fără incidente

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a salutat vineri un armistiţiu 'real' în Ucraina, după 24 de ore fără incidente, pentru prima dată în ultimele şapte luni, dar a recunoscut că situaţia rămâne foarte fragilă, scrie AFP.
Economica.net - vin, 12 dec. 2014, 07:25
Ucraina: Petro Poroşenko salută un armistiţiu

‘Am informaţii pozitive. Astăzi (vineri), marcăm primele 24 de ore, după şapte luni (…), în care am avut un armistiţiu real în Ucraina’, a declarat Petro Poroşenko în cursul unei vizite oficiale în Australia.

‘Nu vă puteţi imagina cât de important este pentru mine. Este pentru prima dată când nu sunt anunţat că un soldat ucrainean a fost ucis sau rănit în timpul nopţii’, a adăugat el.

Armistiţiul decretat marţi în estul Ucrainei – al patrulea în opt luni – părea serios ameninţat la două zile după intrarea sa în vigoare, atunci când armata a anunţat joi că trei soldaţi au fost ucişi ori răniţi în 24 de ore, scrie Agerpres.

Potrivit preşedintelui ucrainean, ulterior însă nu s-au mai înregistrat morţi sau răniţi. ‘Totul rămâne atât de fragil’, a admis Petro Poroşenko.

În cursul acestei săptămâni, la Minsk erau aşteptate să se desfăşoare noi negocieri de pace, pentru a găsi un acord de încetare a focului mai durabil în conflictul soldat din aprilie cu peste 4.300 de morţi. Ele au fost însă amânate, fără să fie anunţată vreo dată pentru reluarea lor.

Te-ar mai putea interesa și
Probleme pentru unii clienți Wizz Air. Anunț de ultimă oră al companiei
Probleme pentru unii clienți Wizz Air. Anunț de ultimă oră al companiei
Unii clienți ai companiei Wizz Air au primit, dintr-o eroare, mesaje cum că zborurile lor ar fi fost amânate. Wizz Air cere scuze pasagerilor și îi invită să verifice situația zborurilor pe......
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate (studiu Environ)
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice ...
România are oportunitatea de a obţine anual două tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi ...
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, unei reviste ...
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Conflictul dintre Elon Musk, cel mai bogat om din lume, și președintele american Donald Trump a fost declanșat de stresul ...